STUDIU: În Canada, Noua Zeelandă sau SUA pasagerii au drepturi mai avantajoase decât cetăţenii UE

În Canada operatorii de transport nu pot, pentru zborurile interne, să oblige persoanele cu handicap grav care călătoresc cu un însoţitor sau care au ele însele nevoie de un loc suplimentar să plătească un bilet în plus. În Europa, nu există nicio normă la nivelul de ansamblu al UE şi depinde de legislaţia naţională dacă însoţitorii trebuie să cumpere bilet.

În Noua Zeelandă, în cazul zborurilor interne, pasagerii care utilizează transportul aerian au dreptul la despăgubiri care pot fi de până la de zece ori mai mari decât preţul biletului. Ratele fixe oferite de UE ca despăgubire sunt de 250 de euro, de 400 de euro sau de 600 de euro, în funcţie de distanţa de zbor.

În SUA, despăgubirea în caz de întârziere cauzată de refuzul la îmbarcare este mai mare decât în UE, ridicându-se până la 1 158 de euro (1 350 de dolari americani), în funcţie de destinaţie şi de durata totală a întârzierii. Un alt beneficiu oferit este asistenţa în timpul întârzierilor pe pistă: situaţiile în care pasagerilor nu le este permis să coboare din avion. Operatorii de transport trebuie să ofere o gustare şi apă potabilă în cel mult două ore de la plecarea sau sosirea avionului la poartă.

În Europa, studiul prezintă cazuri în care pasagerii au primit, în cazul unei călătorii ratate, doar o „băutură servită din curtoazie”. Un alt caz este cel al unei persoane cu deficienţe de vedere care a fost uitată la poarta de îmbarcare, iar în timpul zborului nu a primit niciun fel de asistenţă de la însoţitorii de zbor, deşi avea bastoul alb şi solicitase asistenţă la rezervarea biletului.

Rezultatul studiului evidenţiază că ”pasagerii dispun de numeroase drepturi în UE, dar întâmpină în continuare dificultăţi la exercitarea acestora”. Raportul confirmă faptul că drepturile pasagerilor sunt bine reglementate, iar legislaţia în domeniu este de succes. Totuşi, problemele pe care europenii le întâmpină nu sunt din cauza legislaţiei, ci a lipsei de informare a pasagerilor şi a măsurilor luate de aceştia în vederea obţinerii compensaţiilor.

Documentul mai arată că propunerea Comisiei de a reduce costul compensaţiilor pe care companiile aeriene trebuie să le ofere pasagerilor, respectiv creşterea perioadei de întârziere de la 3 la 5 ore, s-a bazat doar pe informaţii insuficiente pe care Comisia le-a primit de la companiile aeriene, propunerea devenind irealistă.

Studiul Curţii Europene de Conturi arată că agenţiile care se ocupă cu obţinerea despăgubirilor în numele pasagerilor îi fac pe pasageri conştienţi de drepturile lor. Subliniază, de asemenea, cazuri în care pasagerii au fost ignoraţi şi refuzaţi de companiile aeriene până în momentul intervenţiei agenţiilor specializate în obţinerea compensaţiilor.

”Două treimi dintre pasageri nu-şi cer drepturile pentru că ei consideră că nu vor avea succes în acest demers sau nu ştiu ce drepturi au”, spune Christian Nielsen, preşedinte Asociaţiei pentru drepturile pasagerilor (APRA).

„Zborul meu a fost anulat cu o zi înainte de plecare, fără nicio justificare. Mi s-a emis automat (fără acordul meu) un alt bilet. Cu noul zbor, am ajuns la destinaţie cu 3,5 ore mai târziu. Am depus o plângere la compania de transport aerian, dar mi-au răspuns că nu aveam niciun drept la despăgubire. De fapt, nu îmi cunoşteam drepturile şi deci nu am solicitat cei 250 de euro, ci orice tip de despăgubire de ordin „general”. În urma acestei experienţe, am efectuat o cercetare adecvată şi am aflat că aveam, într-adevăr, dreptul la despăgubire şi că ar fi trebuit să fiu informat cu privire la celelalte drepturi. Am scris din nou operatorului de transport citând din regulament şi din jurisprudenţă şi, în cele din urmă, am fost despăgubit cu 250 de euro”, povesteşte un călător.

În Europa, ratele despăgubirilor în caz de întârziere conform drepturilor pasagerilor care utilizează transportul aerian, stabilite în 2004, sunt de 250 de euro (313 euro actualizaţi cu inflaţia) pentru o distanţă parcursă de cel mult 1.500 de km, de 400 de euro (500 de euro actualizaţi) pentru distanţe între 1.500 şi 3.500 de km şi de 600 de euro (751 de euro actualizaţi cu inflaţia) pentru distanţe mai mari de 3.500 km.

Pentru a asigura o protecţie mai bună a pasagerilor în timpul perturbărilor călătoriilor, Comisia ar trebui, până la sfârşitul anului 2020, să emită linii directoare suplimentare sau orientări echivalente care să definească standardele minime privind informaţiile care trebuie furnizate pasagerilor care se confruntă cu perturbări ale călătoriei, precum şi obligaţiile operatorilor de transport de a oferi redirecţionarea, inclusiv de a recurge la transportatori alternativi, arată raportul, care mai propune un set important de măsuri pentru protecţia pasagerilor, indiferent de transportator – aerian, naval, pe calea ferată.