- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.01.2016, 11:37)
- Raluca Ghinea
STUDIU: Jumătate dintre familiile din România locuiesc în maxim două camere, cele mai multe având trei membri
Aproape jumătate dintre familiile din România locuiesc într-un spaţiu cu una sau două camere, iar 40% dintre acestea au trei membri, 32% au 4 membri, iar 20% au 5 membri, potrivit unui studiu realizat de IRSOP pentru BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL)
Urmărește
692 afișări
Potrivit analizei, în mediul urban, ponderea familiilor care trăiesc în maxim două camere ajunge la 57%, din totalul de 7,47 milioane de gospodării din România.
Studiul relevă că trăiesc în maximum două camere 40% din familiile cu 3 persoane, 32% din familiile cu 4 persoane, 20% din familiile cu 5 persoane şi 20% din familiile cu 6 persoane.
Din totalul gospodăriilor, o treime nu au grup sanitar, chiar şi la oraşe (8,5%), iar tot atâtea nu sunt prevăzute cu baie/duş.
Doar 15% dintre locuinţe sunt construite după anul 2000, iar în perioada 2000-2002 s-au construit 197.541 de locuinţe, cererea actuală fiind de un milion de locuinţe noi numai în mediul urban.
"Studiile au constatat că oamenii înghesuiţi în spaţii supraaglomerate au performanţe intelectuale mai scăzute, devin mai retraşi din punct de vedere social şi mai puţin toleranţi în relaţiile interumane. Cercetările făcute de IRSOP pe această temă arată că oamenii care provin din familii numeroase înghesuite în spaţii strâmte raportează o creştere a iritabilităţii, a frustraţiei, a senzaţiei de constrângere şi a sentimentului că nu au control asupra vieţii proprii", a declarat într-un comunicat directorul IRSOP, Petre Datculescu.
El arată că efectul cel mai grav al supraaglomerării locative îl reprezintă instalarea resemnării. Astfel, oamenii se descurajează şi se obişnuiesc cu ideea că nu vor putea depăşi inconfortul în care trăiesc.
"Acest efect psihologic se numeşte neajutorare învăţată (learned helplessness) şi apare atunci când oamenii realizează că nu există scăpare, pentru că forţele proprii sunt insuficiente, iar ajutorul extern este absent. Familiile înghesuite nu au nevoie de compasiune, ci de ajutor, care se traduce prin acces la finanţare, prin politici şi strategii guvernamentale de îmbunătăţirea locuirii şi mai ales prin conştientizarea publică a riscurilor traiului înghesuit", mai spune Datculescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone