- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (02.06.2015, 16:34)
- Raluca Ghinea
STUDIU: Pe ce cheltuiesc românii banii şi pentru ce economisesc
Aproape o treime dintre românii care economisesc (29%) o fac pentru copii, peste media europeană, de 25%, însă sub cea mondială (34%), preocupările financiare pentru viitor provenind mai degrabă din tradiţie, nu dintr-o programare concretizată în soluţii financiare corecte, potrivit unui studiu Erste.
Urmărește
1136 afișări
STUDIU: Pe ce cheltuiesc românii banii şi pentru ce economisesc (Imagine: Publimedia/Shutterstock)
"Modul de gândire cu privire la susţinerea copiilor nu este unul pe termen lung, printr-o investiţie care să îl ajute pe copil peste ani. De multe ori, părinţii fac eforturi pentru a cumpăra copilului un calculator sau o tabletă. Nu putem vorbi despre o educaţie financiară modernă, ci mai degrabă de una cu rădăcini în tradiţia noastră rurală", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Adina Nica, sociolog şi director general al companiei de cercetare Open-I Research.
Principala sursă de educaţie financiară a tinerilor din România rămâne familia, într-o proporţie de 95%, în timp ce şcoala deţine un procent de 9%, iar băncile doar 5%, potrivit studiului Erste, realizat de către IMAS International.
Acesta mai relevă că tinerii cu vârste de 14-25 de ani din România cheltuiesc, în medie, 33 de euro lunar pe haine, încălţăminte şi alte accesorii asociate, cu mult peste media celorlalte ţări din estul şi centrul Europei, fiind întrecuţi doar de austrieci, care cheltuie 57 de euro. Cehii şi slovacii alocă 21 euro, ungurii - 17 euro, croaţii - 22 euro, iar sârbii - 18 euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
România are, cu excepţia Austriei, cei mulţi tineri din grupa de vârstă 17-19 ani care deţin un telefon de tip smartphone.
Atunci când sunt întrebaţi de unde provin banii, tinerii românii au cea mai mică rată de răspuns la categoria "joburi part-time sau full time", de 76%, pe când cehii au o rată de 99%, austriecii de 98%, slovacii şi croaţii de 97%, iar ungurii de 82%.
Potrivit rapoartelor analiştilor BCR, produsele de economisire au înregistrat o creştere cu 35% în prima parte a anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Circa 1% din valoarea totală a depozitelor atrase de la clienţii BCR este pe numele copiilor. Jumătate (53%) dintre copiii titulari ai produselor de economisire au peste 14 ani, sunt băieţi (51%) şi economisesc pe termen lung (52% pe o perioadă de 1 an sau mai mult).
"Economisirea copiilor reprezintă 40-41 de euro pe lună, mult sub Austria, unde se economiseşte de cinci ori mai mult, iar la cehi sau alte ţări mai apropiate se situează la circa 60 de euro pe lună. Când întrebăm care este sursa veniturilor, mulţi copii (până în 18 ani - n.r.) spun că îi ajută părinţii, însă în alte ţări copiii intră deja în joburi part-time şi învaţă să se adapteze unei vieţi sociale", a afirmat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail şi Private Banking BCR.
Ea a arătat că, potrivit profilului clientului care economiseşte, acesta nu are venituri foarte mari, ci undeva la 2.500-3.000 de lei sau chiar mai puţin, considerând că orice sumă pusă deoparte este importantă pentru că se formează o disciplină financiară.
BCR are circa 5.400 de contracte de economisire pentru copii, cele mai multe conturi deschise fiind deschise pentru încasarea alocaţiei, în care se acumulează câteva sute de lei. Pe lângă depozite şi conturi de economii, părinţii optează pentru economisirea pe termen lung, prin contracte de economisire-creditare de tip bauspar.
"Economisim în lei sau euro? Majoritatea în lei, datorită surselor de venituri, undeva la peste 80%. Avem circa 66% economisire în lei pentru copii, incluzând şi alte forme decât depozite", a mai spus Demetrian.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe