- Home
- Economic
- WASHINGTON/BEIJING , (10.05.2019, 10:51)
- Marinela Sarbu
SUA au majorat tarifele pentru importurile de produse din China, iar Beijingul va contraataca
Preşedintele american Donald Trump a majorat vineri tarifele pentru importurile de produse chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari la 25 de procente, iar Beijingul a anunţat că va răspunde cu măsuri similare, cele două părţi continuând însă discuţiile pentru a salva acordul comercial.

SUA au majorat tarifele pentru importurile de produse din China, iar Beijingul va contraataca
Ministerul Comerţului din China a declarat că "regretă profund" decizia SUA, adăugând că va lua măsurile de combatere necesare, fără a da mai multe detalii, potrivit site-ului agenţiei Reuters.
Cresterea vine in mijlocul a doua zile de discuţii intre negociatorii americani şi chinezi pentru a încerca să salveze acordul comercial existent în scopul incheierii unui razboi comercial de 10 luni între cele două mari economii ale lumii.
Vicepremierul chinez Liu He, reprezentantul comercial american Robert Lighthizer şi secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, au vorbit joi pentru 90 de minute şi se aşteaptă ca negocierile să fie reluate vineri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Ministerul Comerţului a transmis că negocierile vor continua şi că "speră că Statele Unite se vor putea întâlni la jumătatea drumului cu China, vor depune eforturi comune şi vor rezolva problema prin cooperare şi consultare".
The top 10 US imports from China affected by a US tariff rise @AFPgraphics pic.twitter.com/3G39vWZ0J6
— AFP news agency (@AFP) May 10, 2019
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe