Sondajul relevă că o treime dintre francezi consideră că sistemul capitalist ar trebui abandonat. Procentajul este cel mai ridicat din cele zece ţări unde s-a efectuat studiul.
În China, ţară condusă de un regim comunist care şi-a dezvoltat o formă proprie de capitalism, numai 3% dintre respondenţi consideră că sistemul economiei de piaţă nu funcţionează.
Circa 65% dintre chinezii intervievaţi afirmă că sistemul actual funcţionează bine şi nu trebuie schimbat. Un alt stat cu un procent mare de respondenţi care aprobă sistemul capitalist este Australia (63%), urmată de Brazilia (57%).
În Statele Unite, 55% dintre respondenţi consideră că sistemul capitalist actual funcţionează.
Anterior, BVA-Gallup a prezentat un alt sondaj care arăta că francezii sunt cel mai pesimist popor în privinţa perspectivelor economice, mai negativişti chiar decât irakienii sau afganii.