Prima pagină » Economic » SUA: Inflaţia a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii 13 ani. Cum se poziţionează România

SUA: Inflaţia a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii 13 ani. Cum se poziţionează România

America intră într-o nouă eră confruntându-se pentru prima dată după mai bine de un deceniu cu o creştere majoră a inflaţiei.
SUA: Inflaţia a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii 13 ani. Cum se poziţionează România
Robert Manea
13 iul. 2021, 23:29, Economic

Potrivit Ziarului Financiar, creşterea preţurilor a fost în iunie 2021 peste toate aşteptările: faţă de mai, inflaţia a crescut cu 0,9%, iar faţă de iunie 2020, creşterea a fost de 5,4%.

La începutul anului niciun economist nu prevedea o creştere atât de rapidă a inflaţiei, în condiţiile în care timp de un deceniu economia americană s-a luptat cu scăderea preţurilor.

FED – Banca Centrală a SUA consideră că această creştere a inflaţiei din ultimele luni este tranzitorie, iar în a doua parte a anului creşterea se va domoli.

Toată lumea vestică se confruntă acum cu creşterea preţurilor mai ales după revenirea economiilor din perioada în care au fost închise.

În Europa, inflaţia a depăşit 2%, dar încă nu s-a ajuns la nivelul de peste 5% din SUA.

În Romania, inflaţia a crescut la 3,94% în iunie 2021 faţă de iunie 2020, iar analiştii se aşteaptă la o inflaţie de aproape 5% spre finalul anului.