- Home
- Economic
- WASHINGTON, (21.09.2010, 17:37)
- Anca Dumitrescu , Anca Dumitrescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SUA pierd poziţia de principală destinaţie pentru investiţii. UE - cea mai neatractivă
Statele Unite au pierdut poziţia de principală destinaţie pentru investiţii, în favoarea Braziliei, Chinei şi Indiei, iar Uniunea Europeană este considerată cea mai puţin atractivă, în 2011, potrivit unui sondaj Bloomberg în rândul analiştilor.
Urmărește
17 afișări
SUA cedează poziţia de cea mai atractivă destinaţie pentru investiţii statelor emergente (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Astfel, 33% dintre participanţii la cercetare consideră că UE va oferi investitorilor celor mai slabe oportunităţi, în timp ce economia americană este considerată în continuare cea mai interesantă dintre ţările dezvoltate, în această privinţă.
Japonia şi Marea Britanie sunt la rândul lor destinaţii neatractive, în opinia repondenţilor, în proporţie de 30%, respectiv 22%.
Participanţii la sondaj consideră, în proporţie de 49%, că obligaţiunile vor aduce anul viitor cel mai slab profit (49%). Pe locul doi se află investiţiile în imobiliare (24%), iar pe trei investiţiile în acţiuni (15%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
În urmă cu trei luni, Statele Unite se aflau încă pe primul loc în topul celor mai atractive destinaţii pentru investiţii.
În cel mai recent sondaj, efectuat în septembrie în rândul a 1.408 investitori, analişti şi traderi, economia americană s-a plasat abia pe poziţia a patra.
Repondenţii consideră totodată probabil ca Rezerva Federală să ia noi măsuri pentru susţinerea economiei.
"Situaţia economică din SUA este în mod evident nesustenabilă şi încercările de eliminare a neîncrederii sunt tot mai ineficiente, în străinătate", a declarat Eric Kraus, analişt şef la compania de brokeraj Otkritie din Moscova, participant la sondaj.
În trimestrul al doilea, creşterea PIB-ului american a încetinit la 1,6%, de la 3,7%.
În ultimul trimestru din 2009, PIB-ul a avansat cu 5%.
Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipează că economia SUA va avansa anul viitor cu 2,5%, sub ritmul de 2,9% prognozat în iunie.
Citește pe alephnews.ro: Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Dezastru pentru un gigant din tehnologie, care concediază mii de oameni pentru a deveni competitiv într-un domeniu unde o singură companie deţine 80% din piaţa
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3 zile nu…”
CANCAN.RO
Ce a pățit un pensionar de 92 de ani, după ce a angajat o menajeră ROMÂNCĂ mult mai tânără
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe