SUA şi Marea Britanie înăspresc sancţiunile împotriva industriei petroliere ruse
Măsurile vizează mai mult de 200 de entităţi şi persoane fizice, de la comercianţi şi funcţionari la societăţi de asigurări.
În premieră de la invazia Moscovei în Ucraina, Regatul Unit se va alătura SUA în sancţionarea directă a companiilor energetice.
„Sancţionarea companiilor petroliere ruseşti va seca tezaurul de război al Rusiei – şi fiecare rublă pe care o luăm din mâinile lui Putin ajută la salvarea vieţilor ucrainenilor”, a declarat ministrul de externe David Lammy.
Unele dintre măsurile anunţate vineri de Trezoreria SUA vor fi transpuse în lege, ceea ce înseamnă că viitoarea administraţie Trump va trebui să implice Congresul dacă doreşte să le elimine.
Washingtonul ia, de asemenea, măsuri pentru a limita sever cine poate cumpăra în mod legal energie rusească şi pentru a urmări ceea ce a numit „flota fantomă” a Moscovei de nave care transportă petrol în întreaga lume.
Preşedintele Joe Biden a declarat că liderul rus Vladimir Putin se află într-o „situaţie dificilă”. „Este probabil ca preţul benzinei (în Statele Unite) să crească până la trei sau patru cenţi pe galon”, a declarat preşedintele. Dar, a adăugat el, măsurile vor avea probabil „un efect profund asupra creşterii economiei ruse”.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a mulţumit SUA pentru ceea ce el a numit „sprijinul bipartizan”.