Liderul de la Casa Albă a declarat, într-un comunicat de presă, că vrea să sprijine un proiect al Congresului care oferă instrumente compelmentare pentru a combate investiţiile „prădătoare” ce „ameninţă leadership-ul tehnologic” al Statelor Unite, iar noile reglementări vor viza în mare parte companiile chinezeşti care investesc în industria tehnologică din Statele Unite.
Măsura anunţată vine după ce SUA şi China să se pregătesc pentru a-şi impune reciproc taxe asupra mărfurilor, în valoare de 34 de miliarde de dolari.
Comitetul privind investiţiile străine în SUA (CFIUS) este un organism inter-agenţie care examinează implicaţiile securităţii naţionale ale tranzacţiilor în afaceri, care ar putea duce la deţinerea străinilor a companiilor din SUA, astfel că legislaţia ar extinde orizontul Comitetului, permiţându-i să oprească o afacere dacă ar constitui o ameninţare pentru avantajul tehnologic al Americii.
„Am ajuns la concluzia că o astfel de legislaţie va oferi instrumente suplimentare pentru a combate practicile de investiţii prădătoare care ameninţă poziţia noastră tehnologică critică, securitatea naţională şi prosperitatea economică viitoare”, a afirmat Donald Trump într-o declaraţie de presă.
Proprietatea intelectuală este un punct cheie în tensiunile comerciale dintre SUA şi China, deoarece SUA acuză China de furtul tehnologiilor de care dispune.