Suceava:Reprezentanţi ai UNECE au discutat despre realizarea unui coridor Marea Neagră-Marea Baltică

Directorul CNADNR, Liviu Costache, împreună cu reprezentanţi din domeniul transporturilor ai Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite, au discutat, joi, la Gura Humorului, despre dezvoltarea reţelei de autostrăzi ce include şi România, inclusiv despre culoarul Marea Neagră-Marea Baltică.

Urmărește
24 afișări

Discuţiile au avut loc în cadrul celei de-a 55-a sesiuni a Trans-European North-South Motorway (TEM) al United Nations Economic Commission for Europe (UNECE) şi au vizat problematica legată de dezvoltarea reţelei de autostrăzi până în 2020 în zona central şi est europeană cu deschidere spre Asia, dar şi construcţia unei autostrăzi cu o lungime de 700 de kilometri în jurul Mării Negre, care prevede şi un tronson de la Constanţa spre Mangalia.

Totodată, a fost analizat şi raportul privind construirea unui nou coridor adiacent coridorului IX, cu ieşire spre Polonia prin Ucraina.

Reprezentanţii TEM au apreciat că o conexiune între Marea Neagră şi Marea Baltică este de o importanţă majoră şi că un traseu de autostradă Constanţa-Bucureşti-Siret spre Ucraina şi Polonia intră pe un proiect internaţional care urmează să fie discutat în următoarea sesiune a acestui organism.

Directorul CNADNR a arătat că în urma discuţiilor din cadrul TEM reprezentanţii României şi Poloniei şi-au exprimat interesul pentru construirea unei autostrăzi care să lege Marea Neagră de Marea Baltică, prin Bucureşti, Siret, Kiev şi care să fie conexată la sistemul de autostrăzi din Polonia, dar că este necesar şi acordul autorităţilor ucrainene.

Liviu Costache a spus că discuţiile din cadrul TEM sunt un prim pas în vederea avizării unui astfel de culoar, care urmează apoi, în urma studiilor, să fie aprobat de Comisia Europeană.

El a adăugat că, în funcţie de studiul de fezabilitate, construcţia poate fi făcută în regim de concesiune sau prin parteneriat public-privat.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că a prezentat reprezentanţilor TEM proiectul acestei autostrăzi în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului Regional de Dezvoltare Nord Est şi al Consiliului Euroregiunii "Prutul de Sus".

El a arătat că numai în zona de nord-est a României şi în regiunea Cernăuţi această autostradă ar urma să deservească zece milioane de locuitori şi a subliniat că autorităţile locale din zonă sunt presate să dezvolte infrastructura de transport atât ca urmare a intensificării traficului greu cât şi a creşterii numărului de turişti.

Flutur a anunţat că, împreună cu reprezentanţii TEM, va avea, vineri, discuţii cu guvernatorul regiunii ucrainene Cernăuţi, Mychail Papiev, în vederea armonizării poziţiilor comune în vederea promovării la guvernele ţărilor a proiectului autostrăzii nord-sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici