Sute de milioane de euro se fură în Portul Constanţa. Povestea celor 47 de milioane de tone de marfă

Prin portul Constanţa au trecut în 2010 peste 47 de milioane de tone de marfă, acesta fiind cel mai important centru de comerţ al României. Circa o cincime din total, respectiv 12 milioane de tone, o reprezintă cerealele, urmate de petrolul brut, cu aproape 10% din total, relatează Gândul.

Urmărește
761 afișări
Imaginea articolului Sute de milioane de euro se fură în Portul Constanţa. Povestea celor 47 de milioane de tone de marfă

Sute de milioane de euro se fură în Portul Constanţa. Povestea celor 47 de milioane de tone de marfă (Imagine: Adrian Pogingeanu/Mediafax Foto)

Exportul fictiv, metoda prin care statul plăteşte degeaba 24% din valoarea mărfii

O altă metodă, prezentată tot de expertul fiscal, este cea a exportului fictiv. Cumpărătorul ia marfa din România, cu TVA, o exportă doar din acte, deci ea rămâne tot în ţară, după care cere rambursarea TVA iar apoi vinde marfa pe piaţa internă, ţinând cont că e cu 24% mai ieftină, conform Gândul.
Până la mijlocul anului trecut, cel puţin, o mare problemă a fost şi cu importurile de combustibili. După ce guvernul a desfiinţat antrepozitele de carburanţi din portul Constanţa, nivelul evaziunii a scăzut vizibil.
"Au fost probleme destul de mari, însă în ultima vreme aceste probleme au scăzut în mod substanţial. Putem spune că din acest punct de vedere România este mai favorabilă mediului investiţional", a declarat Gheorghe Tampiza, coordonatorul strategiei de dezvoltare a Lukoil România.
Metoda prin care se făcea evaziune era similară cu cea de la legume, fructe şi cereale. Marfa stătea neaccizată într-un antrepozit (depozit cu regim fiscal special) de unde era cumpărată de o firmă care declara că a plătit accizele, deşi nu o făcea, după care marfa dispărea în piaţă. Firma, evident, dispărea în scurt timp.
O cincime din comerţul portului e cu cereale, unde evaziunea este de 60%
Peste jumătate din cantitatea totală de cereale care trece prin România, fie că este vorba despre importuri sau exporturi, ajunge în portul Constanţa iar evaziunea pe piaţa cerealelor este de 60%, după cum susţin reprezentanţii industriei de profil.
"Problema evaziunii este foarte mare. Atât de mare încât singura soluţie pare a fi taxarea inversă, respectiv facturarea iniţială fără TVA, astfel încât să nu mai fie ce fura. Când vine sezonul recoltării îşi fac firme, cumpără producţia şi o vând altei firme fără să plătească TVA. Prima firmă dispare, a doua vinde marfa la a treia sau a patra sau dă marfa direct în piaţă", a declarat pentru gândul Aurel Popescu, preşedintele Rompan.
Principala metodă de evaziune, mai ales la produsele accizabile, cum ar fi combustibilii sau ţigările, este subaprecierea valorii mărfii. În cazul altor produse, cum ar fi cele alimentare, se întâmplă acelaşi lucru. Într-o analiză recentă, gândul a arătat că, după cum reiese din datele oficiale, un kilogram de cartofi are un cost estimat la 70 de bani la intrarea în ţară, deşi la raft se vinde cu 3-3,5 lei.
"Vine marfa subevaluată în port, firma plăteşte TVA şi accize, dacă e cazul, la marfa subevaluată iar apoi vinde marfa angrosiştilor şi îşi pierde apoi urma", a explicat pentru gândul Gabriel Biriş, expert fiscal în cadrul casei de avocatură Biriş Goran.
În România economia neobservată este de circa 30% din PIB, ceea ce înseamnă că statul nu încasează nicio taxă şi niciun impozit din comercializarea unor bunuri şi servicii în valoare totală de circa 40 de miliarde de euro. Dacă în România nu ar exista economie neagră, bugetul statului ar avea încasări cu circa 25% mai mari decât cele de acum, respectiv ar avea la dispoziţie 10 miliarde de euro în plus, cât bugetul anual alocat salariilor tuturor bugetarilor.
În ciuda inspecţiilor aproape lunare efectuate de organele abilitate, cel mai mare centru de comerţ al României este, după cum susţin reprezentanţii mediului de afaceri, cel mai mare focar de evaziune din ţară.
Una dintre cele mai importante acţiuni ale organelor abilitate împotriva evaziunii a avut loc luni dimineaţă, când în 25 de locuinţe din Constanţa şi în alte 25 din Capitală au avut loc percheziţii, în cadrul unei acţiuni a poliţiei de frontieră care a fost coordonată de către DNA. Printre persoanele vizate de anchetă, care au fost duse ulterior la DNA, se numără senatorul PDL Mircea Banias, fost director al Administraţiei Porturilor Constanţa, şi secretarul general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici