Swiss Re estimează că va plăti daune de 1,2 miliarde de dolari în urma cutremurului din Japonia

Compania elveţiană de resigurare Swiss Re estimează că va plăti daune de 1,2 miliarde de dolari în urma cutremurului puternic de pe 11 martie din Japonia, urmat de un val tsunami devastator, transmite Reuters.

Urmărește
1 afișare

Swiss Re a avut un prim trimestru costisitor, confruntându-se deja cu daune de 800 milioane de dolari în urma cutremurului de pe 22 februarie din Noua Zeelandă, înainte de dezastrul din Japonia.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat însă că Swiss Re poate face faţă costurilor.

"Vom putea absorbi estimările actuale pentru pagube, rămânând cu capital semnificativ în exces", a afirmat el.

Firma de cercetare a riscului Eqecat estimează că asiguratorii vor aeva de plată între 12 miliarde de dolari şi 25 miliarde de dolari în urma catastrofei din Japonia, unul dintre cele mai costisitoare dezastre naturale din istorie.

Acţiunile Swiss Re au crescut cu 1,9% în prima parte a şedinţei bursiere de luni, deoarece estimarea privind daunele cauzate de cutremurul din Japonia este sub cifrele cele mai pesimiste înaintate de analişti.

Swiss Re susţine că dispune de lichidităţi cu 10 miliarde de dolari mai ridicate decât capitalul minim necesar pentru recuperarea ratingului de credit "AA", pierdut în timpul crizei financiare, când compania elveţiană a fost nevoită să ia un credit de la rivalul american Berkshire Hathaway, controlat de miliardarul Warren Buffett.

Compania a arătat că problemele de la centrala nucleară de la Fukushima, cea mai gravă criză atomică din ultimii 25 de ani, nu vor cauza costuri semnificative în privinţa asigurărilor de proprietate şi de accident.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici