ArcelorMittal Galaţi devine centrul Diviziei Produse Plate Europa de Sud Est (Flat Carbon South Eastern Europe), se arată într-un comunicat al companiei.
Flat Carbon South Eastern Europe va încorpora activitatea altor două unităţi, ArcelorMittal Skopje (Macedonia), producător de laminate plate, şi reprezentanţa comercială din Turcia.
În urma restructurării administrative, Thierry Le Gall, vicepreşedinte al grupului, va fi director general executiv al diviziei, iar Augustine Kochuparampil, actualul director general al combinatului din Galaţi, va prelua funcţia de conducere a ArcelorMittal Ostrava din Cehia, parte a Diviziei Long Carbon.
Surse din combinatul din Galaţi au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că grupul ArcelorMittal va numi un nou director general la ArcelorMittal Galaţi, în locul lui Kochuparampil, aflat la conducerea ArcelorMittal Galaţi din anul 2006.
Thierry Le Gall lucrează în grupul siderurgic din anul 1978. Anterior numirii în funcţia de CEO al Diviziei Flat Carbon South Eastern Europe, el a coordonat ArcelorMittal Mediterranee, iar înainte de fuziunea dintre Arcelor şi Mittal Steel a deţinut mai multe funcţii în unităţi din Franţa.
Grupul a format patru Divizii de Afaceri la nivelul Flat Carbon Europe, respectiv Nord, Est, Sud-Vest şi Sud-Est, pentru a se adapta evoluţiei pieţelor regionale şi pentru optimizarea costurilor. Rolul acestora este eficientizarea întregului flux, de la achiziţii la vânzări, sub conducerea unor echipe mai puternice, conform comunicatului.
"La nivel local, decizia va permite combinatului de la Galaţi să fie pregătit să beneficieze de potenţialul de creştere al regiunii, odată ce piaţa oţelului îşi va reveni. România este o piaţă cu o importantă capacitate de dezvoltare, iar noua structură va permite companiei să îşi adapteze şi mai bine oferta pentru cerinţele locale şi regionale. În plus, va crea o bază mai puternică pentru grup în strategia de transformare a combinatului de la Galaţi într-un Centru de Excelenţă pentru Tablă Groasă. Compania va dezvolta, de asemenea, atât producţia de benzi laminate la cald, cât şi cea de produse cu grad înalt de finisare", se mai arată în comunicat.
Grupul siderurgic ArcelorMittal deţine în România patru combinate siderurgice, la Galaţi, Iaşi, Hunedoara şi Roman, operatorul portuar Romportment Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.