Prima pagină » Economic » Ministrul Agriculturii vrea ca hipermarketurile să fie construite la periferia oraşelor

Ministrul Agriculturii vrea ca hipermarketurile să fie construite la periferia oraşelor

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, susţine ideea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, de construire a marilor magazine la periferia oraşelor şi nu în zonele centrale ale localităţilor.
Ministrul Agriculturii vrea ca hipermarketurile să fie construite la periferia oraşelor
Paula Rusanu
25 ian. 2011, 16:29, Economic

„Este foarte bună ideea lui Sorin Oprescu de a se duce mai la marginea oraşului cu hipermarketurile”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Tabără.

El crede că prezenţa marilor magazine în centrele oraşelor a ţinut şi de un anumit tip de relaţionare cu autorităţile locale.

„A fost rea ideea de a veni cu hipermarketurile în centru”, a completat Tabără.

Ministrul consideră, în schimb, ca fiind foarte bună ideea omului de afaceri Dinu Patriciu de a dezvolta un lanţ de magazine mici, de cartier.

Primarul general al Capitalei a declarat recent că hipermarketurile vor începe să fie construite la periferia Capitalei.