Prima pagină » Economic » Rompetrol a scumpit miercuri benzina şi motorina

Rompetrol a scumpit miercuri benzina şi motorina

Rompetrol a majorat miercuri preţul de referinţă al benzinei cu nouă bani pe litru şi pe cel al motorinei cu cinci bani pe litru, a anunţat compania.
Rompetrol a scumpit miercuri benzina şi motorina
28 ian. 2009, 18:13, Economic

Preţurile carburanţilor comercializaţi în benzinăriile Rompetrol pot varia cu +/- 5% faţă de preţurile de referinţă.

În urma scumpirii combustibililor, benzina Efix 95 are un preţ de 3,27 lei, în timp ce preţul Euro Super 98 fără plumb costă 3,9 lei.

La motorină, Efix Diesel a urcat la 3,65 lei, Winter Diesel la 3,95 lei, iar Super Euro 5 costă 3,62.

Cea mai recentă modificare a preţurilor Rompetrol a avut loc pe 16 ianuarie, când compania a majorat preţurile cu trei bani pe litru.