Tânărul care a evadat din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca s-a spânzurat

Tânărul care a evadat, luni, din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca a fost găsit mort. Potrivit primelor date, acesta s-a sinucis. Era internat pentru că a încercat, în luna octombrie, să îşi omoare părinţii, înjunghiindu-i după un scandal, au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, surse din anchetă.

Urmărește
3326 afișări
Imaginea articolului Tânărul care a evadat din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca s-a spânzurat

Tânărul care a evadat din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca a încercat să-şi omoare părinţii

Bărbatul care a evadat, luni, din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca, a fost găsit mort.

„Tânărul a fost găsit decedat în extravilanul localităţii Unguriu”, au anunţat poliţiştii. Surse din cadrul anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că, potrivit primelor date, tânărul s-a sinucis. Acesta a fost găsit de un cetăţean, spânzurat cu o sârmă.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul de 23 de ani, din Prahova, căutat după ce a evadat din Secţia Ojasca din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Sapoca, şi-a înjunghiat părinţii în luna octombrie, acesta fiind motivul pentru care era închis în aceaastă unitate.

Incidentul a avut loc în în Balta Doamnei, judeţul Prahova, iar tânărul a fost internat şi aflat în executarea măsurii de siguranţă.

„În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constatat faptul că tânărul, în urma unui conflict avut cu tatăl, care a degenerat, l-ar fi înjunghiat în spate pe acesta, cu ajutorul unui cuţit, iar pe mama sa ar fi tăiat-o la o mână, după care a fugit”, arata, la acea data, Poliţia Prahova.

După ce tânărul a reuşit să evadeze, acesta este căutat de aproximativ 70 de oameni ai legii, dintre care 50 de poliţişti şi sunt folosiţi şi câinii de urmă.

De asemenea, au fost instituite filtre, iar echipe de căutare sunt şi în pădurea din apropierea unităţii medicale.

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a evadat din unitatea medicală, iar Poliţia avertizează că tânărul cu afecţiuni psihice este agresiv. La acelaşi spital, în vară, un bărbat de 38 de ani a atacat cu un stativ 13 pacienţi, dintre care 7 au murit.

Bărbatul evadat are o înălţime de 1,70 m, greutate de 65 kg. Când a fugit acesta purta un trening de culoare gri, pe deasupra un halat de molton albastru şi fes de culoare neagră.

 

 

Ministerul Sănătăţii: E nevoie de evaluare a serviciilor de pază

Ministerul Sănătăţii reacţionează după ce un bolnav a fugit de la Spitalul Săpoca şi s-a spânzurat, precizând că inspectorii DSP vor face un control, iar o echipă va evalua şi paza din acea instituţie spitalicească.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat de către conducerea Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca că, în această dimineaţă (luni dimineaţă, n.r.), un pacient internat în secţia Ojasca a unităţii sanitare, a escaladat gardul care îngrădeşte curtea interioară a unui pavilion, părărsind spitalul. Pacientul a fost observat de personalul de supraveghere care a plecat în urmărirea acestuia şi care a alertat Polţia şi Jandarmeria”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Pacientul a fost găsit spânzurat de către un localnic, mai arată sursa citată.

Paza la acest spital este asigurată de muncitori supraveghere bolnavi. Conducerea Ministerului Sănătăţii a cerut inspectorilor sanitari din cadrul DSP Buzău să demareze un control la unitatea sanitară.

„Este încă o dovadă că în acest spital trebuie luate măsuri rapide. Este nevoie de o evaluare a serviciilor de pază. Vom trimite o echipă care să realizeze o evaluare de risc la securitate fizică, iar în urma acestei evaluări să fie realizat un plan de pază complex care să garanteze prestarea serviciilor de pază umană în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi a dispozitivelor tehnice pentru monitorizare şi alarmare. Mai mult, planul va trebui să stabilească şi numărul paznicilor necesari pentru asigurarea condiţiilor de securitate”, a declarat conf.dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici