Târgurile de turism nu vor mai avea loc la Romexpo
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) va muta, de anul viitor, târgurile de profil de la Complexul Expoziţional Romexpo, printre locaţiile preferate numărându-se Palatul Parlamentului şi Romaero, a declarat, într-o conferinţă de presă, primvicepreşedintele asociaţiei, Alin Burcea.

Târgurile de turism nu vor mai avea loc, din 2010, la Romexpo (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)
Astfel, târgul de turism din primăvară, care în mod tradiţional avea loc la Romexpo, va fi organizat în perioada 18-21 martie la Palatul Parlamentului.
Următorul târg de turism va avea loc în mai şi va fi organizat fie în Parcul Izvor, fie la Romaero Băneasa.
Agenţiile de turism explică această decizie prin neînţelegerile avute cu Romexpo la târgul din toamna acestui an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Cu ocazia târgului respectiv, Romexpo a închiriat Ministerului Turismului aproape tot parterul Pavilionului Central, iar agenţiile au fost nevoite să închirieze standuri la etaj, cu o vizibilitate mai redusă.
"Dorim ca noi să organizăm târgurile în alte locaţii, având în vedere că 80% dintre clienţii respectivelor evenimente sunt membri ai Asociaţiei", a spus prim vicepreşedintele ANAT.
El a adăugat că un alt motiv al deciziei de schimbare a locaţiei a fost faptul că în ultimii ani Romexpo a promovat foarte slab târgurile pe care le-a găzduit.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

