Tăriceanu a cerut MEF şi AVAS soluţii pentru eficientizarea combinatului Oltchim

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vor propune un set de măsuri de eficientizare a combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea, astfel încât unitatea să se poată dezvolta în continuare, a afirmat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu a cerut MEF şi AVAS soluţii pentru eficientizarea combinatului Oltchim

Tăriceanu a cerut MEF şi AVAS soluţii pentru eficientizarea combinatului Oltchim

"Voi avea în vedere soluţii care să permită Oltchim să devină mai puternic şi mai eficient. Voi discuta cu Ministerul Economiei şi AVAS pentru a identifica modalitatea prin care să permitem combinatului să se dezvolte în continuare", a spus Tăriceanu.

Participaţia de 53,25% din capital a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului la Oltchim ar putea creşte prin conversia creanţei, recalculată la valoarea actuală, deţinută de către instituţie în acţiuni acordate cu drept de preferinţă.

Propunerea va fi discutată în AGA programată pentru 15 noiembrie.

Consiliul de Administraţie va încheia un protocol cu AVAS-ul pentru stabilirea valorii exacte a creanţei. Plafonul maxim de majorare a capitalului este determinat de valoarea datoriilor pe care combinatul chimic le are către AVAS. Creanţa Olchim va fi anunţată de direcţia de specialitate către societate şi stabilită prin protocol pentru conversie, la care se vor adăuga sumele necesare emiterii de acţiuni pentru subscrierea de ceilalţi acţionari ai societăţii.

"Trebuie analizată ce putem face cu societatea Petrom, unde statul este acţionar, care nu are un interes manifestat pentru industria petro-chimică", a mai spus Tăriceanu.

Petrom a primit de la combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, o ofertă de cumpărare a firmei Petrochemicals Argeş, care cuprinde activităţile de petrochimie ale rafinăriei Arpechim Piteşti, au declarat pentru MEDIAFAX, în luna octombrie, reprezentanţii companiei petroliere.

Petrom a înfiinţat Petrochemicals Argeş în luna iunie şi a anunţat că intenţionează să o vândă, în cadrul procesului de separare a sectorului de chimie de activitatea de rafinare.

Oltchim a anunţat încă din februarie că este interesat să preia firma de petrochimie, în condiţiile în care combinatul achiziţionează o parte din materiile prime necesare procesului de producţie de la Arpechim. Totodată, Oltchim s-a arătat dispus să investească circa 100 de milioane de euro pentru retehnologizarea şi creşterea capacităţii instalaţiei de piroliză de la Petrochemicals Argeş.

Capitalul Oltchim a fost redus prin anularea unei majorări din noiembrie 2003, la 32,35 milioane de lei, de la 354,69 milioane de lei, potrivit certificatului de înregistrare a acţiunilor Oltchim, transmis, joi, Bursei de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Diminuarea capitalului a fost operată în baza hotărârii Tribunalului Vâlcea în procesul deschis de SIF Oltenia privind majorarea din noiembrie 2003 şi încheiat cu câştig de cauză pentru societatea de investiţii financiare, la 25 octombrie.

Acţionarii Oltchim au decis, în noiembrie 2003, conversia în acţiuni a unei creanţe în valoare de 95,2 milioane dolari deţinută de stat. La acea vreme, acţionarul majoritar era fosta Autoritate pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, cu 53,2%. Hotărârea acţionarilor a vizat şi transferul acţiunilor la Ministerul Economiei şi Comerţului, astfel că ponderea deţinută de stat în capitalul social al Oltchim a crescut în urma conversiei creanţei de la 53,2% la 95,7%. Însă, operaţiunea a fost contestată de SIF Oltenia în instanţă, cu câştig de cauză.

Profitul net al Oltchim Râmnicu-Vâlcea a scăzut de 2,3 ori în primele nouă luni ale anului, la 3,36 milioane de lei, iar veniturile totale al companiei au avansat cu 7%, la 1,41 miliarde de lei. Compania a obţinut în intervalul ianuarie-septembrie 2006 un profit net de 7,96 milioane de lei şi venituri totale de 1,31 miliarde de lei. Oltchim a bugetat pentru acest an venituri totale de 2,04 miliarde de lei şi un profit brut de 13 milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici