- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tăriceanu ar putea amâna suspendarea taxei auto
Premierul Tăriceanu a confirmat intenţia Guvernului de a amâna cu două săptămâni, până la 15 decembrie, data la care taxa de poluare auto va fi suspendată pentru maşinile noi, precizând totuşi că taxa poate fi ridicată mai devreme dacă CE transmite un răspuns până la jumătatea lunii decembrie.
Tăriceanu confirmă intenţia de amânare a datei la care taxa auto va fi suspendată (Imagine: Mediafax Foto)
"Am făcut o scrisoare de informare către Comisia Europeană şi aş fi dorit să avem un răspuns. În cel mai rău caz putem discuta de o amânare de 15 zile. Pe 15 decembrie cel mai târziu va intra în vigoare ordonanţa. Dacă răspunsul vine înainte, ordonanţa se poate publica în Monitor şi înainte", a declarat Tăriceanu, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.
Guvernul a redactat deja un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede că taxa de poluare auto va fi suspendată pentru maşini noi de la 15 decembrie, cu două săptămâni mai târziu faţă de termenul iniţial, în aşteptarea unui răspuns din partea CE, au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk se implică tot mai mult în conflictele globale: După discuția cu Zelenski și Trump, miliardarul s-a întâlnit într-o locație secretă cu ambasadorul Iranului la ONU
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
-
Robert F. Kennedy Jr, ales de Trump pentru a conduce cea mai importantă agenţie de sănătate din SUA
"Prin derogare de la prevederile OU 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, începând cu data de 15 decembrie 2008 se suspendă obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene şi a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc. Prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009", se arată în proiectul de act normativ.
Decizia de suspendare a taxei este argumentată de Guvern prin analiza rezultatelor bugetare derulate pe parcursul primelor 10 luni ale anului 2008 şi concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare şi economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a pieţelor auto şi a producţiei industriei furnizoare, precum şi măsurile de susţinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internaţională.
Suspendarea taxei de poluare auto mai este justificată prin faptul că Guvernul "se preocupă în luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare".
Ordonanţa urmează să fie aprobată de Executiv în următoarea şedinţă.
O altă variantă luată în calcul de Guvern este ca taxa de poluare auto să fie suspendată începând cu data publicării ordonanţei în Monitorul Oficial, pentru a evita o nouă prelungire a datei de intrare în vigoare a suspendării în cazul în care Comisia Europeană (CE) nu transmite un răspuns în următoarele două săptămâni, au arătat sursele citate.
Taxa de poluare auto va fi suspendată pentru maşinile noi începând cu 15 decembrie, cu două săptămâni faţă de termenul iniţial, dacă Guvernul nu va primi cel mai târziu vineri un răspuns din partea Comisiei Europene referitor la ridicarea taxei, au declarat, joi seara, agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
"Ordonanţa de urgenţă care prevede suspendarea taxei la achiziţia maşinilor noi nu a fost trimisă la Monitorul Oficial, deoarece Comisia Europeană nu a transmis încă un răspuns. În aceste condiţii, decizia la acest moment este ca taxa să fie suspendată de la 15 decembrie, şi nu de la 1 decembrie, interval în care să se aştepte răspunsul executivului european", au afirmat sursele citate.
Potrivit acestora, premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut reprezentanţilor Ministerului Mediului şi Ministerului Finanţelor, în şedinţa de marţi a Guvernului, să amâne termenul de intrare în vigoare a suspendării taxei auto pentru maşinile noi până la 15 decembrie, arătând că este foarte posibil ca CE să nu transmită autorităţilor de la Bucureşti un răspuns în termen util.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO