- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tăriceanu: Dacă mă uit la capitalul românesc, mă apucă întristarea
Efectele crizei financiare ar putea fi cu mult diminuate dacă în România ar exista o economie cu capital autohton puternic, nu dominată de marile companii străine, iar iniţiative precum crearea Companiei Naţionale Energetice au scopul de a întări capitalul românesc, a afirmat premierul Tăriceanu.
Tăriceanu: Dacă mă uit la capitalul românesc, mă apucă întristarea (Imagine: Mediafax Foto)
"Efectele acestei crize ar putea fi mult diminuate dacă în România am putea avea o economie cu capital românesc puternic. În momentul de faţă economia românească e dominată de marile companii cu capital străin, iar acestea îşi vor diminua investiţiile în această perioadă. Nu acelaşi lucru s-ar fi întâmplat dacă am fi avut o economie cu capital românesc puternic. Dacă o să mă uit însă la ce înseamnă capital românesc, pe mine mă apucă întristarea", a declarat, vineri, primul-ministru într-o dezbatere cu studenţii ASE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
51% dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina, arată un sondaj
-
Paleologu: Călin Georgescu este opera lui Iohannis, este un demagog desăvârşit, cu ton de guru
-
Josep Borrell cere Israelului un armistiţiu cu Hezbollah
Tăriceanu a arătat că scopul înfiinţării Companiei Naţionale Energetice a fost tocmai acela de a crea o companie românească puternică în stare să se extindă şi pe piaţa regională. Premierul a adăugat că decizia de a nu mai privatiza CEC-ul a fost şi ea bună, deoarece banca a reuşit să crească de la o cotă de piaţă de 4% până la aproape 10%.
"Intenţia mea nu este de a lăsa CEC ca structură cu capital integral de stat, ci în care statul să aibă o participaţie, iar managementul să fie desemnat de acţionarii privaţi, iar acelaşi lucru e valabil şi cu Compania Naţională Energetică", a precizat Tăriceanu.
Primul-ministru a arătat că cea mai mare companie cu capital românesc este în prezent Arabesque, cu o cifră de afaceri de 700 milioane euro.
"În condiţiile acestea, nu o să putem face competiţie cu celelalte ţări europene şi nu atât cu ţările din Vest, ci cu ţările din zona Europei Centrale", a spus Tăriceanu.
Şeful Executivului a adăugat că nu au mai rămas societăţi care să se transforme în companii cu capital românesc puternic, dar cele care există trebuie sprijinite în special la export pentru a continua creşterea economică.
Tăriceanu a explicat că firmele româneşti au avut mult de suferit în perioada de tranziţie, dar şi din cauza mentalităţii din trecut a autorităţilor.
"România era privită întotdeauna de sus, ca elevul codaş, căruia trebuia să i se aplice corecţii şi să i se dea sfaturi tot timpul. Exista o mentalitate la nivelul autorităţilor că aceasta e postura din care trebuie să negociem. Nu se găsea nimeni să spună că România e o ţară europeană, cu un anumit statut şi atunci toată lumea se gândea cum să privtizăm mai repede. Sigur, a fost un lucru bun, dar la noi privatizarea s-a înţeles întotdeauna ca aducerea firmelor străine", a declarat premierul Tăriceanu.
El a adăugat că şi din acest motiv orice proces de privatizare este însoţit de "lungi şi lungi poveşti", în care apar tot felul de "capitalişti veroşi".
"Nu există firmă românească care să nu fie atacată cum s-a constituit şi capitaliştii ăştia au ajuns să fie priviţi ca oile negre ale societăţii", a mai spus premierul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO