Tăriceanu: Dacia este un vector de imagine pentru România

Publicat: 02 03. 2010, 16:56
Actualizat: 08 11. 2012, 03:51

El a adăugat că Dacia reprezintă cea mai mare valoare de export a României.

„În şase ani, uzina de la Mioveni a vândut peste 1.250.000 de automobile. În momentul de faţă, Dacia nu mai face faţă cererilor”, a afirmat Tăriceanu.

Fostul premier a spus că este mulţumit de preţul Duster, model lansat marţi la Geneva, şi că poate îşi va achiziţiona o astfel de maşină.

Tăriceanu, un pasionat de automobile, deţine 85% din firma Automotive Trading Services, importatorul mărcii Citroen în România.

Modelul Duster va putea fi cumpărat în România de la preţuri cuprinse între 10.500 de euro şi 15.600 de euro, cu TVA inclus, în funcţie de versiune.

Constructorul de automobile, deţinut de grupul francez Renault, a vândut anul trecut 311.282 de maşini, în urcare cu 20,5% faţă de 2008, însă vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, compania reuşind totuşi să-şi majoreze uşor cota pe piaţa locală.