Tăriceanu îl acuză pe Flutur de problemele APIA
Procedurile lente de achiziţie a echipamentelor de verificare a datelor privind terenurile pentru care sunt acordate subvenţii UE şi numărul mare al parcelelor împiedică funcţionalitatea sistemului, a afirmat premierul Tăriceanu, care l-a acuzat din nou pe fostul ministru Flutur de această situaţie.
Tăriceanu îl acuză pe Flutur de problemele APIA
El a arătat, la sfârşitul şedinţei comitetului executiv pentru afaceri europene, că operaţionalizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) reprezintă principala problemă a Guvernului în îndeplinirea angajamentelor asumate în negocierile cu UE privind agricultura.
"Este interesul nostru ca Agenţia să devină operaţională, dar persistă anumite probleme generate nu de slaba capacitate administrativă, ci de lipsa echipamentelor, procedurile lente de achiziţie publică şi lipsa datelor exacte privind suprafeţele de teren", a spus Tăriceanu, arătând că ministerul de resort va trebui să prezinte Comisiei Europene, până la 9 noiembrie, stadiul de rezolvare a problemelor.
Premierul a precizat că a discutat, marţi, cu Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru Agricultură, şi că a dat asigurări că problemele vor fi rezolvate.
Tăriceanu l-a acuzat din nou pe fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, că nu a aplicat în perioada mandatului măsurile necesare pentru operaţionalizarea APIA.
"Evident că Flutur nu şi-a făcut treaba şi şi-a demonstrat slaba capacitate de a anticipa o serie de acţiuni pe care trebuia să le întreprindă din 2005 privind operaţionalizarea APIA", a spus Tăriceanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
astăzi, 12:24
Prima reacţie a mediului de business la bugetul de stat pe 2025: Un buget optimist