Tariful de transport al energiei aplicat de Transelectrica a crescut cu peste 5% de la 1 ianuarie

Publicat: 04 01. 2010, 13:18
Actualizat: 13 11. 2012, 05:50

Majorarea a fost aprobată prin ordin al Preşedintelui Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Documentul prevede şi creşterea cu 3% a tarifului pentru serviciul de sistem, de la 20,08 lei/MWh la 20,68 lei/ MWh.

Pe de altă parte, taxa pentru serviciile prestate de filiala OPCOM participanţilor la piaţa angro de energie electrică a fost menţinută la nivelul din 2009, de 0,3 lei/ MWh.

Sumele nu includ TVA.

Acţionarul majoritar al Transelectrica, Ministerul Economiei, deţine 73,6% din titluri, în timp ce Fondul Proprietatea are 13,5%.

Titlurile companiei se tranzacţionau luni la Bursa de Valori Bucureşti la preţul de 13,4 lei pe unitate, în scădere cu 0,74%, cotaţie la care Transelectrica are o capitalizare de 982 milioane lei.