Ţările expuse la riscuri în cazul falimentului Greciei. Ce efecte ar avea pentru România

Despre Grecia tot mai multe voci susţin că va fi mormântul Europei. Cum zvonurile despre o eventuală intrare în incapacitate de plată a statului elen sunt din ce în ce mai dese în ultima săptămână, iar pieţele financiare reacţionează în consecinţă, discuţiile se poartă în jurul ideii de a lăsa Grecia să iasă din zona euro sau să dea faliment.

Urmărește
1035 afișări
Imaginea articolului Ţările expuse la riscuri în cazul falimentului Greciei. Ce efecte ar avea pentru România

Ţările expuse la riscuri în cazul falimentului Greciei. Ce efecte ar avea pentru România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În mijlocul unor ample proteste de stradă, premierul grec George Papandreou a adoptat un nou plan de măsuri de austeritate, care prevede tăieri de salarii şi majorări de taxe, în speranţa că Grecia va atinge ţintele de deficit stabilite cu creditorii străini şi va primi următoarele tranşe din împrumutul extern.

Deşi discuţiile dintre FMI şi UE şi autorităţile de la Atena au fost suspendate, tocmai din cauza ratării ţintelor stabilite, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat că Grecia va primi, cel mai probabil, şi restul de bani.

În acelaşi timp, cancelarul german Angela Merkel este total împotriva ieşirii Greciei din zona euro şi pledează pentru continuarea planului de ajutorare a ţării aflate foarte aproape de prăpastie.

Citeşte mai multe despre ţările expuse la riscuri în cazul falimentului Greciei pe www.incont.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici