Tarom introduce din 15 iulie noi curse. Preţurile încep de la 40 de euro dus-întors
Tarom va introduce din 15 iulie trei zboruri săptămânale între Sibiu şi Bucureşti, la preţuri începând de la 40 de euro dus-întors, cu toate taxele incluse, a anunţat vineri operatorul aerian.
Primul zborul intern care va conecta direct oraşul Sibiu de Bucureşti va fi operat în data de 15 Iulie, cu tarife începând de la 40 de euro dus-întors, cu toate taxele incluse, bagaj de cală de 23 de kg/persoană şi tarife de aeroport, fără costuri adiţionale.
”Deschiderea rutei Sibiu-Bucureşti este felul în care Tarom răspunde exigenţelor pasagerilor noştri. Sibiu este un pol de creştere constantă pentru România. Mediul de afaceri este efervescent şi la fel şi cerinţele acestui segment specific de public. Echipa dumneavoastră, Tarom, se conectează la acest potenţial cu servicii şi tarife optime. Mizăm pe maturizarea rapidă a acestei rute”, a declarat Werner-Wilhelm Wolff, director general Taro
”Aeroportul Internaţional Sibiu are un rol activ şi de susţinere în regiune în ceea ce priveşte mobilitatea mediului de afaceri şi nu numai, iar anunţul deschiderii rutei Sibiu – Bucureşti reprezintă transpunerea solicitărilor comunităţii pe care o deservim în asigurarea conectivităţii cu capitala României. Diversificarea opţiunilor de călătorie pentru pasagerii noştri va reprezenta întotdeauna unul dintre principalele noastre obiective” , a arătat, la rândul său, Marius Ioan Gîrdea, director general al Aeroportului Internaţional Sibiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Zborurile sunt programate în zilele de miercuri, vineri şi duminică.
În vara anului 2018, pe Aeroportul Internaţional Sibiu compania aeriană Tarom va opera zboruri directe spre trei destinaţii: München, cu şase frecvenţe pe săptămână, de luni până sâmbătă, Stuttgart şi Bucureşti cu trei frecvenţe săptămânale în zilele de miercuri, vineri şi duminică.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO