TCE Holding estimează că afacerile vor creşte cu 10-15% în acest an, de la 19 milioane euro în 2010

Compania de servicii de logistică şi curierat TCE Holding, parte a grupului RTC, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, estimează că afacerile vor creşte cu 10-15% în acest an, după ce în 2010 rulajul a stagnat la 19 milioane euro.

Urmărește
9 afișări

"Am avut un an greu, în care am început reorganizarea judiciară pentru TCE Logistică, una dintre companiile din holdingul TCE. Motivaţia depăşirii cu success a acestei situaţii ne-a determinat să eficientizăm cât mai bine business-ul, astfel încăt mai mulţi indicatori legaţi de productivitate s-au îmbunătăţit semnificativ. Anul 2010 a fost pentru noi un an mai bun decât 2009, în principal datorită reducerii costurilor legate de maşini şi spaţii, care ne-au adus o stabilizare a cifrei de afaceri la nivelul de 19 milioane euro şi revenirea pe profit operaţional pozitiv", a declarat într-un comunicat Sorin Sofian, CEO al TCE Holding.

TCE este rezultatul fuziunii dintre TCE Logistică şi compania de curierat Curiero.

Compania va viza şi în 2011 creşterea productivităţii şi estimează un avans de 10-15% al afacerilor.

"Mizăm în 2011 pe creşteri datorate dezvoltării serviciilor internaţionale, extensiv şi intensiv. Privim chiar şi piaţa internă cu mai mult optimism, mai ales pentru a doua jumătate a anului, şi vom continua deschiderea de oficii poştale. În 2011 intenţionăm să extindem proiectul şi să introducem şi o ofertă de servicii financiare în cadrul acestora", a precizat Sofian.

TCE Holding a lansat anul trecut prima reţea naţională de oficii postale private, care a atins la finalul lui 2010 un număr de 80 puncte - locaţii proprii sau în parteneriat –, şi a iniţiat procesul de extindere internaţională a serviciilor de transport plicuri, colete şi paleţi către 30 de ţări din Europa şi spaţiul CSI.

Compania are şapte linii de afaceri, respectiv TCE Courier, TCE Expres, TCE Cargo, TCE Post, TCE Spedition, TCE Warehouse şi TCE Servcom.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici