Teama de inflaţie cuprinde întreaga lume. Pandemia accentuează creşterea preţurilor

Pandemia pare să fi dezlănţuit o furtună perfectă pentru acumularea la nivel mondial de presiuni în sensul creşterii continue a preţurilor.

Urmărește
764 afișări
Imaginea articolului Teama de inflaţie cuprinde întreaga lume. Pandemia accentuează creşterea preţurilor

Sursa foto: profimedia

În ultimul an, impactul pandemiei de COVID-19 s-a făcut simţit atât la nivelul cererii, cât şi ofertei în cadrul eco­nomiei mondiale, creând blocaje în lan­ţ­urile de aprovizionare, haos pe pie­ţe­le de transport de mărfuri şi un raliu pu­ternic al materiilor prime de la porumb la cupru.

Restricţiile între timp au privat con­su­matorii de oportunităţile de a-şi chel­tui banii, creând niveluri record de eco­nomii şi o oportunitate pentru com­panii de a majora pre­ţurile, scrie Reuters.

În zona euro, preţurile de producător au consemnat o creştere de 2,3% anual în martie, aproape dublul creşterii din fe­bruarie. În mod tipic, aceste creşteri ajung să fie transferate către consu­matori. În plus, aceeaşi consumatori par mai mult decât dispuşi să chetuiască. Vânzările de retail au avansat cu 2,7% lunar în martie, creşterea anuală fiind de 12%.

Accelerarea creşterii preţurilor generează pariuri că prima majorare de dobânzi din acest an din UE va veni din regiunea estică a acesteia, notează Bloomberg.

Inflaţia a accelerat peste estimări în Ungaria şi Cehia în aprilie, iar deşi strategii din Budapesta au văzut inflaţia atingând un maxim pe nouă ani, investitorii pariază că cei din Praga vor fi primii în a-şi înăspri politica monetară.

Reaprinderea inflaţiei îi îngri­jo­rează şi pe polonezi, guvernatorul băncii centrale poloneze Adam Glapinski angajându-se însă să menţină dobânzile în apropiere de zero până la mijlocul anului viitor pentru impulsionarea redresării eco­no­mice şi menţinerea la un nivel scăzut a costurilor de finanţare.

Banca Centrală Europeană nu este însă îngrijorată de creşterea inflaţiei, susţinând că aceasta este temporară. Inflaţia din Germania ar putea urca la peste 3% odată cu recuperarea economiei, însă creşterea nu va dura, iar BCE va privi dincolo de această volatilitate, a anunţat recent Isabel Schnabel, membru al boardului executiv al băncii.

În SUA, teama de inflaţie se ascute în contextul masivului plan de stimulente ale preşedintelui Joe Biden. Americanii obişnuiţi cu ani de inflaţie scăzută încep să plătească cu mult mai mult pentru bunuri şi servicii în contextul revenirii economice şi restrângerii pandemiei, potrivit The Wall Street Journal. Preţurile bunurilor de consum, de la carne procesată la produse de spălare a vaselor au înregistrat creşteri de două cifre în termeni anuali, relevă datele NielsenIQ.

Boom-ul materiilor prime a generat temeri privind inflaţia la nivel mondial. În condiţiile în care China este cel mai mare exportator din lume, presiunile la nivel de costuri resimţite de fabricile acesteia creează un alt risc pentru inflaţia mondială, pe măsură ce producătorii încep să treacă preţurile mai mari către retaileri, scrie Bloomberg.

În China, preţurile de fabrică au crescut peste aşteptări în aprilie. Indicatorul acestora a avansat cu 6,8% faţă de anul trecut, cel mai rapid ritm din octombrie 2017, după o creştere de 4,4% în martie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici