Teodorovici critică activitatea ANAF: Nu pot să mă declar mulţumit/ Ministrul Finanţelor va avea o discuţie cu băncile pe tema IRCC
Activitatea ANAF şi a preşedintelui Mihaela Triculescu va fi evaluată în prima jumătate a anului, în contextul primei rectificări bugetare, programată pentru finalul lunii iulie, în prezent activitatea instituţiei nu este mulţumitoare, a declarat vineri ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.
Teodorovici, despre ANAF: Nu pot să mă declar mulţumit
În presă au apărut informaţii legate de o posibilă demitere a preşedintelui ANAF.
„Sarcina pe care orice şef al ANAF este de a colecta, de a restructura, de a reforma sistemul. Vis a vis de partea de colectare, categoric putea să fie mai bună. Nu pot să mă declar mulţumit, nu am să spun altfel decât este situaţia reală. Fiecar dintre noi stăm până vom fi schimbaţi. Are obligaţia ca până la final de prim semestru, când facem prima rectificare, să rămână în planul de colectare impus de ministrul de Finanţe. Pe lână cele 21 de procente din PIB pe care ANAF trebuie să le colecteze, obligaţia ANAF este de 30%, să vină măsuri mai eficiente de colectare. Oficial când am făcut bugetul era 28%, dar obligaţia era să vină cu măsuri mai eficiente pentru a creşte la 30%. Ştiu că nu este simplu, dar România are nevoie de bani pentru a face şi mai multe, pentru că nevoile sunt foarte mari”, a spus ministrul.
Teodorovici a precizat că speră ca prima rectificare bugetară a acestui an să fi efăcută la final de iulie, iar aceasta să fie pozitivă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Noul indice pentru stabilirea dobânzilor la credite
Ministrul Finanţelor va avea săptămâna viitoare o întâlnire cu reprezentanţii băncilor, pe tema efectelor OUG 19/2019 şi a introducerii noului indice pentru stabilirea dobânzilor la credite.
„O să fie o discuţie cu Asociaţia Băncilor pentru a vedea efectele acestui OUG 19, efectele indicelui de referinţă, săptămâna vitoare. Vreau să văd cum putem acţiona şi pe zona contractelor în derulare, să vedem dacă putem elimina anumite costuri pe care românii le au la momentul refinanţării, mă refer la costuri legate de cadastru, notariale, cheltuieli şi ale statului şi ale băncilor.Acum se poate vedea dacă băncile doresc să fie un partener pentru români, persoane fizice şi juridice. Sunt convins că băncile au resurse pentru a acoperi şi înfluenţa inflaţiei şi costurilor. Băncile au un stimulent legal pentru a deveni un partener pentru români, trebuie să finanţeze la un cost rezonabil”, a spus ministrul, replicâns estimărilor analiştilor şi bancherilor care au prognozat o evoluţie a IRCC legată direct de inflaţie, dar şi pentru băncile care au majorat marja aplicată indicelui.
În context, ministrul a reiterat ideea ca programul Prima Casă va avea dobânda calculată în baza aceliaşi indice, „cu prevedri legale în acest sens”.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:40
Deputat PSD, despre o candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale: Ar fi o aventură personală
-
astăzi, 11:35