Teodorovici, discuţii cu Dragnea, la Parlament, despre rectificarea bugetară
Ministrul de Finanţe se află, la momentul transmiterii acestei ştiri, de aproximativ un sfert de oră, în biroul liderului PSD, Liviu Dragnea. Întâlnirea între cei doi va fi urmată de o şedinţă a coaliţiei de guvernare la care vor fi prezenţi Teodorovici, Dragnea şi Tăriceanu, au adăugat sursele citate.
Ministrul Finanţelor va realiza o prezentare a execuţiei bugetare pe primele nouă luni ale acestui an. De asemenea, vor fi discuţii şi despre un rectificare bugetară care ar urma să fie realizată la finalul lunii noiembrie.
O altă temă aflată pe agenda coaliţiei este formula de echilibrare a bugetelor locale, liderii PSD şi ALDE urmând să stabilească dacă 100% din impozitul pe venit va rămâne la autorităţile locale.
Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) şi companiile care ar urma să intre în fond figurează şi ele pe agenda informală a şedinţei coaliţiei de guvernare, au mai spus, pentru MEDIAFAX, sursele citate.
Un scenariu de lucru pe care PSD îl ia în calcul, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid, este ca până la finalul anului să fie modificate schemele de personal din administraţia publică centrală, astfel încât să se reducă numărul de posturi de la anumite ministere şi agenţii, acest lucru fiind posibil să fie luat în calcul la formarea bugetului pe 2019.
De asemenea, coaliţia de guvernare este aşteptată să discute şi despre o majorare a salariului minim de la data de 1 decembrie.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că-l va chema pe ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, la o şedinţă de coaliţie pentru a face o informare la zi cu privire la execuţia bugetară şi la proiectul bugetului de stat. El a spus că nu are o imagine a situaţiei.
Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Eugen Teodorovici s-au întâlnit, marţi, la Parlament, cu oficialii polonezi pentru a discuta despre Fondul Suveran de Investiţii. Potrivit liderului PSD, discuţiile au loc în urma ”temerilor” ALDE cu privire la înfiinţarea FSDI.