Actele pot fi depuse până la data de 3 martie 2025, ora 17.00, termenul pentru depunerea dosarelor la Ghişeele Unice de Eficienţă Energetică, şi până la data de 3 aprilie 2025, ora 17.00, termenul de depunere a cererilor de finanţare, de către operatori, în platforma PNRR.
„Am decis să prelungim termenul de depunere a dosarelor pentru voucherele destinate reabilitării locuinţelor şi instalării panourilor solare, pentru că ne dorim ca acest sprijin să fie accesibil cât mai multor beneficiari. Cererea din piaţă a arătat că este nevoie de mai mult timp. Aici subliniez că persoanele vulnerabile încă pot să intre în contact cu firmele care depun dosarele la Ghişeele Unice de Eficienţă Energetică. Extinderea acestui termen nu afectează ritmul implementării, ci dimpotrivă, oferă şansa ca fondurile să fie utilizate eficient şi să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Planul nostru este ca până la finalul anului să vedem proiectul dus la bun sfârşit”, declară ministrul Marcel Boloş.
Finanţările, asigurate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta 16 – REPowerEU, sunt destinate persoanelor vulnerabile care deţin o locuinţă unifamilială.