Sectorul construcţiilor în România a contribuit cărămidă cu cărămidă la creşterea de anul trecut. În timp ce alte industrii, precum HoReCa, au pierdut zero-uri bune din cifra de afaceri, construcţiile au fost pe plus în fiecare lună. În comparaţie cu lunile precendente, în noiembrie 2020 sectorul vedetă a frânat brusc.
Construcţiile au înregistrat in luna noiembrie o creştere de 7,8 %, faţă de aceeaşi perioada din 2019. Sigur, e bine că e creştere, însă dacă ne uitam la octombrie, vedem că acest sector a fost pe plus cu 20%. Şi din ianuarie pana în noiembrie, câştigul a fost aproape tot timpul alcătuit din doua cifre. De asta se vede aşa de accentuat această frânare.
Evoluţia sectorului de construcţii – 2020 vs. 2019
- IANUARIE +48%
- FEBRUARIE +23,5%
- MARTIE +29,6%
- APRILIE +12,1%
- MAI +11,7%
- IUNIE +8%
- IULIE +12,2%
- AUGUST +12,3%
- SEPTEMBRIE +18,7%
- OCTOMBRIE +19,5%
- NOIEMBRIE +7,8%
(SURSA: Ziarul Financiar)
Cel mai bun an pentru construcţii a fost 2019. Atunci, piaţa era estimată la 130 de miliarde de lei, aproape dublu faţă de 2016. Şi au continuat pe plus si în 2020, iar analiştii spun că anul acesta va fi cel puţin la fel de bun. Chiar dacă va exista o scădere a cererii de birouri, va compensa infrastructura.