Prima pagină » Economic » Thailanda extinde sistemul fără vize la 93 de ţări

Thailanda extinde sistemul fără vize la 93 de ţări

Thailanda extinde sistemul fără vize la 93 de ţări
Petru Mazilu
16 iul. 2024, 11:44, Economic

Thailanda şi-a extins sistemul de intrare fără viză în 93 de ţări şi teritorii, potrivit BBC. Turiştii pot sta în ţară până la 60 de zile în cadrul noii scheme care a intrat în vigoare luni,

Anterior, pe listă se aflau doar 57 de ţări.

Thailanda a înregistrat 17,5 milioane de turişti străini în primele şase luni ale anului 2024, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, cifrele nu se apropie de nivelul pre-pandemie.

Majoritatea vizitatorilor au fost din China, Malaezia şi India.

Veniturile din turism în aceeaşi perioadă s-au ridicat la 858 de miliarde de baht (23,6 miliarde de dolari), mai puţin de un sfert din ţinta guvernului.