Construcţia cuprinde 76 garsoniere şi 90 apartamente cu două camere, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Miercuri au fost inaugurate 97 de locuinţe locative, iar în ianuarie vor fi date în folosinţă celelalte locuinţe.
Beneficiarii locuinţelor sunt tineri cu vârsta de până la 35 ani, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul 2 al Capitalei (117 locuinţe) şi persoane evacuate din locuinţe retrocedate (49 locuinţe).
Construcţia mai include o parcare cu 58 de locuri, care vor fi închiriate, iar anul viitor capacitatea va fi mărită.
Ansamblul de locuinţe a fost construit în patru faze, astfel că imobilele din primele două etape au fost date în folosinţă în 2008, iar până la anul vor fi inaugurate restul apartamentelor.
Anul viitor, MDRT va începe construcţia altor ansambluri de locuinţe în Bucureşti, respectiv a 3.548 de apartamente, pe strada Fabrica de Glucoză nr. 2-4 (1.400 de apartamente), în strada Aurului nr. 10 (48 de apartamente) şi în Pantelimon (aproximativ 2.100 apartamente).
Proiectul va fi dezvoltat împreună cu Primăria Sectorului 2 şi Ministerul Apărării Naţionale.