- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ThyssenKrupp Elevator România vrea să se extindă prin achiziţii şi să revină la afacerile din 2009
ThyssenKrupp Elevator România, parte a grupului industrial german ThyssenKrupp, vrea să-şi extindă operaţiunile prin preluarea portofoliului de contracte de întreţinere a ascensoarelor de la unii jucători locali şi şi-a propus să revină în acest an la rulajul de 27 milioane lei înregistrat în 2009.
"Având în vedere că piaţa de instalaţii noi a început să se restrângă, în mod automat nu ne putem dezvolta numai organic şi atunci planurile noastre vizează eventuale achiziţii ale unor portofolii de contracte de la alţi jucători. Target-ul nostru sunt companiile care au între 50 şi 200 de ascensoare în întreţinere, iar în România există zeci de asemenea firme. În plus, ne-am propus ca în acest an să deschidem în ţară una sau două sucursale", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al ThyssenKrupp Elevator România, Cristian Bourceanu.
El a precizat că firma pe care o conduce este interesată de achiziţii de portofolii, nu şi de acţiunile respectivei firme, deşi grupul a aplicat la nivel internaţional ambele tipuri de preluări.
Bourceanu nu a oferit o estimare legată de valoarea unei astfel de achiziţii, dar a spus că aceasta va ţine cont, printre altele, de starea tehnică a echipamentelor din gestiune.
"Suntem în căutări în momentul de faţă şi vrem să facem una sau două astfel de achiziţii", a spus el.
Reprezentantul ThyssenKrupp a afirmat că în acest moment nu s-a luat în calcul, la nivel de grup, o investiţie într-o unitate de producţie sau de asamblare în România.
"Asemenea investiţii depind de cum se mişcă piaţa şi sunt gândite la nivel regional", a precizat Bourceanu.
Şeful ThyssenKrupp Elevator România a afirmat că afacerile firmei au scăzut anul trecut la aproape 23 milioane de lei, afectate în principal de lipsa proiectelor noi şi întârzierea lucrărilor deja începute, pe fondul crizei, dar în acest an ar putea reveni la nivelul de 27 milioane lei consemnat în 2009.
Vânzarea şi montajul asigură 75% din afaceri, diferenţa fiind acoperită de reparaţii, întreţinere şi piese de schimb.
"Cu datele din prezent, acest an arată mult mai bine decât 2010. În primele două luni am lucrat pe un număr dublu de oferte, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. A crescut numărul de proiecte care ar putea fi lansate şi cererile de oferte. Pentru firmele de ascensoare competiţia este însă foarte mare. Avem acces la o felie de tort care în ultimii ani a devenit din ce în ce mai mică şi mai puţin dulce, iar doritorii au devenit din ce în ce mai mulţi", a spus el.
Reprezentantul companiei a precizat că ThyssenKrupp Elevator are în România aceiaşi concurenţi principali de la nivel european, respectiv Otis (SUA), Schindler (Elveţia) şi Kone (Finlanda), toţi patru numărându-se printre cei mai mari jucători la nivel mondial.
Bourceanu estimează că piaţa construcţiilor nu îşi va reveni la nivelul din 2007-2008 decât peste cel puţin trei - patru ani.
Legat de piaţa pe care activează, managerul ThyssenKrupp Elevator România a spus că este dificil de avansat o estimare precisă, dar a apreciat că segmentul de instalări noi s-a ridicat anul trecut la aproximativ 35-40 de milioane de euro.
"Într-un an cred că sunt instalate 1.000 de ascensoare noi şi 100-150 de scări rulante, iar numărul existent de echipamente funcţionale este de peste 40.000", a spus Bourceanu.
El susţine că 60-70% din parcul de ascensoare este format din unităţi amplasate în blocurile comuniste, iar autorităţile ar trebui să lanseze un program naţional de modernizare, asemănător celui de reabilitări termice, în condiţiile în care gradul de uzură al echipamentelor este unul crescut.
ThyssenKrupp Elevator este a treia companie producătoare de ascensoare din lume, iar grupul din care face parte, specializat în mai multe domenii, este cel mai mare producător de oţel din Germania. ThyssenKrupp este prezent în România prin mai multe companii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO