TinaR urmăreşte listarea la BVB
Proprietarii lanţului de magazine de îmbrăcăminte Tina R intenţionează să listeze până la începutul anului viitor un pachet de 25% din acţiunile companiei la Bursa de Valori din Bucureşti, în acest sens retailerul încheind un contract de consultanţă cu casa de brokeraj HTI Valori Mobiliare.
![Imaginea articolului TinaR urmăreşte listarea la BVB](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/2554544/1/tinar.jpg?width=560)
TinaR urmăreşte listarea la BVB (Imagine: www.etinar.ro)
Scopul principal al listării este obţinerea de finanţare pentru dezvoltarea reţelei, respectiv dublarea numărului de magazine în şase luni de la intrarea firmei pe bursă.
La finele anului 2007, societatea administra 14 magazine.
"În perioada următoare vor fi demarate procedurile specifice ofertei publice de acţiuni, printre care redactarea prospectului de ofertă, autorizarea precum şi activitatea de «book-building». Se are în vedere ca în toamna acestui an, sau cel târziu la începutul anului viitor, TinaR să vină pe Bursă, ţinta fiind categoria a II-a a BVB", a declarat, într-un comunicat, directorul general al firmei, Rareş Jianu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Reprezentanţii companiei au spus că preţul la care vor fi tranzacţionate acţiunile TinaR nu este încă cunoscut, urmând să fie decis în urma consultărilor cu potenţialii investitori.
"Preţul va rezulta din consultările care vor avea loc cu potenţialii investitori. TinaR va deveni societate deschisă pentru a avea access la capitalul necesar dezvoltării la nivelul atins de companii similare din ţările vecine. Scopul principal va fi dublarea numărului de magazine în şase luni de la listare", a declarat Daniel Ţepeş, membru în consiliul de administraţie al HTI Valori Mobiliare.
TinaR vizează pentru acest an o cifră de afaceri de şapte milioane euro şi are un buget pentru investiţii de un milion euro pentru deschiderea a zece noi magazine.
Compania este controlată de Rareş Jianu şi Iulia Stoica, fondatorii lanţului de magazine, care deţin împreună un pachet de 76% din acţiuni prin intermediul firmei TinaR Retail, restul de 24% din acţiuni fiind împărţit între şapte persoane fizice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=2554544&pid=1)