- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (09.10.2023, 22:35)
- Liviu Popescu
Titlurile de stat Fidelis au debutat la Bursa de Valori Bucureşti la preţuri peste cele din ofertă
Titlurile de stat Fidelis, ediţia toamna lui 2023, au debutat la Bursa de Valori la preţuri peste cele din ofertă, anunţă Ziarul Financiar.
Urmărește
968 afișări
Emisiunea de titluri de stat Fidelis, prin care Ministerul Finanţelor a atras de la micii investitori 535 mil. lei şi 191 mil. euro la dobânzi neimpozabile, a debutat pe 9 octombrie 2023 la Bursa de Valori Bucureşti la preţuri superioare celor din ofertă.
„Sunt singurele împrumuturi pe care le face statul şi pentru care nu este hulit pentru asta”, spune şeful Trezoreriei.
Cu un preţ al petrolului mai mare chiar şi cu 4% şi cu volatilitate ridicată pe piaţa de acţiuni, ca urmare a faptului că toată atenţia este acum îndreptată spre Orientul Mijlociu, investitorii de la Bursa de Valori au de astăzi disponibilă la tranzacţionare o nouă emisiune de titluri de stat. Cei care nu au subscris pot cumpăra de luni instrumente care aduc o dobândă anuală de până la 5,3% pe an în euro. Preţul depinde însă de condiţiile din economie şi de raportul cerere/ofertă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Ştefan Nanu, director general al Trezoreriei Statului, spune că investitorii sunt recompensaţi cu dobânzi destul de atractive. „Şi neimpozabile din fericire”. El aminteşte faptul că 30.000 de conturi din cele aproape 170.000 de la Bursa de Valori Bucureşti au obligaţiuni de stat Fidelis. „Putem merge mai departe şi să sprijinim lumea în alternativele de economisire. Încercăm să venim cu instrumente noi şi să le modernizăm pe cele existente”, a spus Nanu la deschiderea şedinţei de tranzacţionare cu titluri de stat Fidelis, ediţia cu numărul 13.
În cazul tranşei R2610A, denominată în lei cu o dobândă de 7,1% pe an şi scadenţa pe 6 octombrie 2026, tranzacţiile din primele 90 de minute se ridică la 550.000 de lei, arată datele BVB. Preţul este de 100,1%, deci superior celui din ofertă. Pe tranşa donatorilor de sânge, cu o dobândă de 7,25% şi cu scadenţa pe 6 octombrie 2024, tranzacţiile sunt de 27.000 de lei şi un preţ mai mare cu 0,9%.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, prezent la deschiderea de luni, spune că aşa cum sugerează şi numele Fidelis Ministerul vrea să rămână partener fidel Bursei de Valori şi românii să aibă încredere pentru a cumpără titluri de stat şi a dona sânge. “Am căutat ca şi motivaţie acel premium de 1 punct procentual ca dobândă dar şi faptul că avem o valoare minimă de subscriere de 500 lei . Sunt motive suficiente pentru ca acţiunea noastră atât de finanţare a nevoilor statului cât şi socială să continue”.
Radu Hanga, preşedintele BVB, spune că 40% din activitatea de pe piaţa primară de la Bursa de Valori Bucureşti este reprezentată de tranzacţiile cu titluri de stat Fidelis. “Dacă adăugăm şi faptul că cele mai mari companii din energie sunt deţinute de stat putem spune că statul este cel mai mare investitor”.
Din 18 septembrie şi până pe 3 octombrie, deci pe parcursul a 12 zile de subscriere de titluri de stat Fidelis, micii investitori au mobilizat 535 mil. lei şi 191 mil. euro pe care le-au alocat în cea mai recentă finanţare prin care statul român apelează la populaţie pentru a acoperi deficitul bugetar. Cumulat, subscrierile sunt de 1,5 mld. lei. Spre comparaţie, la precedenta finanţare, din iulie 2023, statul român a atras 2,3 mld. lei.
În cadrul acestei oferte românii au plasat aproape 13.500 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro.
În schimbul acestor resurse financiare, disponibile prin Fidelis doar investitorilor de retail, Ministerul Finanţelor i-a remunerat pe aceştia cu dobânzi de până la 7,25% pe an în lei şi 5,3% pe an în euro pentru instrumente cu venit fix neimpozabile. Au fost înregistrate circa 13.350 de ordine, adică cel puţin 13.350 de investitori au subscris în această emisiune Fidelis.
Aceasta a fost a XIII-a emisiune de titluri de stat Fidelis. Din vara lui 2020 încoace, de pe vremea de când Florian Cîţu era premier, statul român a atras circa 22 mld. lei de la micii investitori. Toate emisiunile Fidelis au ajuns la Bursa de Valori.
Pe cele trei tranşe în monedă naţională subscrierile arată astfel: 115 mil. lei împrumutaţi de donatorii de sânge la o dobândă de 7,25% pe an pentru un an, 233 mil. lei pentru titlurile de stat scadente în 2026 şi cu o dobândă de 7,1% pe an şi 187 mil. lei pentru cele pe un an la o dobândă de 6,25% pe an.
Pe tranşa titlurilor de stat Fidelis în euro cu scadenţa în octombrie 2024 şi pentru care Finanţele plătesc o dobândă de 3,9% pe an, s-au strâns circa 97 mil. euro. Pe cea cu scadenţa în octombrie 2028 şi cu o dobândă de 5,3% pe an subscrierile sunt de 94 mil. euro. Veniturile din titluri de stat sunt neimpozabile.
Ca şi precedenta emisiune, şi acum interesul cel mai mare mare al investitorilor a fost pentru titlurile de stat denominate în euro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump