Titlurile de stat în valută pe piaţa internă au fost emise la solicitarea principalelor 9 bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a emis pe piaţa internă în ultimii doi ani titluri de stat denominate în valută la solicitarea principalelor nouă bănci cu capital străin care activează în România, inclusiv în vederea menţinerii nivelului expunerilor din partea băncilor-mamă.

Urmărește
9 afișări

"Deşi nu au fost avute în vedere în programul iniţial de emisiuni, volatilitatea ridicată şi incertitudinile în ceea ce priveşte condiţiile de piaţă viitoare a necesitat adaptarea la necesităţile investiţionale şi oportunităţile ivite în piaţă, recurgându-se la emiterea de titluri de stat în valută pe piaţa internă, la solicitarea celor mai importante 9 bănci străine din România, inclusiv în vederea menţinerii expunerii acestora pe piaţa internă, în conformitate cu Iniţiativa Europeană de Coordonare Bancară convenită la Viena şi Bruxelles", se arată în Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2011-2013, elaborată de Ministerul Finanţelor şi aprobată miercuri de Guvern.

La sfârşitul lunii iulie 2010, pe fondul lichidităţilor existente în valută pe piaţa interbancară, pentru acoperirea necesităţilor de finanţare şi compensarea sumelor care nu s-au putut atrage în cadrul licitaţiilor de titluri din ultima perioadă, ca urmare a randamentelor solicitate de piaţă la un nivel de peste 7%, MFP a lansat o emisiune de obligaţiuni în valută pe piaţa internă în valoare de 1,2 miliarde de euro, suma atrasă fiind de circa trei ori mai mare decât valoarea anunţată, iar în luna noiembrie MFP a mai lansat o emisiune de obligaţiuni în valută de 1,3 miliarde de euro, cu scadenţa la 3 ani.

"Prin această nouă emisiune s-a reuşit extinderea maturităţii titlurilor de stat şi consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziţia MFP", se mai arată în raportul elaborat de instituţie.

În anul 2009 au fost emise titluri de stat denominate în euro pe piaţa internă în valoare de 2,7 miliarde de euro, cu maturităţi de 1,3 şi 4 ani şi rate de dobândă de 4,25% pentru maturitatea de un an şi 5,25% pentru cele de 3 şi 4 ani.

"Aceste emisiuni de titluri au reprezentat o alternativă de finanţare pe termen mediu, diminuând riscul de refinanţare la care s-ar fi ajuns dacă s-ar fi apelat numai la finanţarea pe termen scurt în lei. Astfel, emisiunile în valută pe piaţa internă au reprezentat o fereastră de oportunitate pentru păstrarea unor costuri de finanţare scăzute într-un context de piaţă dificil", se mai arată în raportul Finanţelor.

În urmă cu aproape două săptămâni, băncile mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin şi-au reafirmat în unanimitate la întâlnirea de la Bruxelles angajamentul să menţină la un nivel adecvat sau chiar să majoreze expunerile faţă de România, dar s-a renunţat la condiţia explicită ca expunerea să rămână la nivelul din martie 2009.

Grupurile mamă ale principalelor nouă bănci au semnat, în urmă cu aproape doi ani, la Viena, scrisori bilaterale de angajament pentru menţinerea expunerii pe piaţa românească la nivelul din martie 2009 şi a ratei de solvabilitate a sucursalelor la peste 10%.

Acordurile au fost semnate de Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit, care deţin 70% din piaţa din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici