- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
TMK-Artrom împrumută 40 milioane euro de la VTB Bank pentru capital de lucru şi plata unor datorii
TMK-Artrom Slatina (ART), parte a grupului siderurgic rus TMK, va contracta un credit de 40 milioane euro de la VTB Bank Austria pentru asigurarea capitalului de lucru şi plata unor datorii către alte companii din grup.
Propunerea urmează să fie aprobată la 6 iulie, în AGA, potrivit unui convocator transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Creditul va fi contractat pe o perioadă de cinci ani, iar dobânda ar putea fi calculată în funcţie de Euribor la o lună sau pe o perioadă mai lungă plus o marjă de 4,3% pe an.
Împrumutul va fi garantat cu o garanţie corporativă care va fi emisă de grupul TMK, precum şi cu gajarea tuturor conturilor deschise de compania din Slatina la VTB.
La finalul primului trimestru, TMK-Artrom avea datorii de 482,5 milioane lei (aproximativ 117 milioane euro), cu 1% mai reduse decât obligaţiile de plată de la începutul anului, de 490,2 milioane lei. Totodată, creanţele cumulau 207,8 milioane lei (50,4 milioane euro), în creştere cu 15% faţă de nivelul de la sfâştiful anului trecut, de 180,7 milioane lei.
Compania a trecut pe profit în primul trimestru, cu un câştig de 41 milioane lei (9,7 milioane de euro), de la pierderi de 8,2 milioane lei în primele trei luni de anul trecut. Cifra de afaceri a avansat cu 44%, de la 128,9 milioane lei la 185,6 milioane lei (43,9 milioane euro).
TMK Europe, subsidiara din Germania a grupului rus TMK, controlează 92,66% din capitalul companiei, iar alţi acţionari cumulează 7,33% din titluri. Grupul rus mai deţine în România combinatul siderurgic TMK-Reşiţa.
Acţiunile companiei au fost tranzacţionate vineri la BVB la preţul de 1,77 lei, în creştere cu 0,85%. La această cotaţie, TMK-Artrom are o capitalizare de 205,7 milioane lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO