- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (25.11.2024, 11:28)
- Liviu Popescu
Toate marile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti scad în prima oră după şocul alegerilor
Nicio acţiune din cele 20 ale indicelui principal BET nu este pe plus la ora 11:00 în contextul în care investitorii sunt şocaţi de rezultatele turului 1 ale alegerilor preşedinţiale şi vând din acţiuni pentru a se refugia în active sigure sau pentru a reduce posibile alte pierderi.

Toate marile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti scad în prima oră după şocul alegerilor
Indicele principal BET scade cu 1,45%, tras în jos de acţiuni ale unor companii precum OMV Petrom (-1,2%), Banca Transilvania (-0,7%), Hidroelectrica (-0,25%). Cele mai abrupte scăderi sunt la TTS, Aquila, MedLife care scad fiecare cu 4%, Antibiotice pierde 3%, potrivit Ziarului Financiar.
Tranzacţiile pe segmentul principal de acţiuni sunt de 13 mil. lei, peste media primei ore din ultimele zile.
Călin Georgescu, despre care britanicii de la Financial Times scriu că este un politician pro-rus şi de extremă dreaptă, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, potrivit comisiei electorale, dând o lovitură majoră establishment-ului politic al ţării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina: multe negocieri, puţine rezultate
-
Elena Lasconi: Aş susţine-o pe Maia Sandu la prezidenţiale dacă ar exista consens politic
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
Călin Georgescu, fost membru al partidului naţionalist radical AUR, a candidat ca independent şi nu a fost văzut ca un favorit. Deoarece niciun candidat nu a obţinut mai mult de 50 % din voturile de duminică, Georgescu va participa la un tur de scrutin peste două săptămâni. Dacă va câştiga, Georgescu va deţine cea mai puternică funcţie din România, cu dreptul de a desemna prim-ministrul, de a purta discuţii de coaliţie şi de a avea ultimul cuvânt în materie de securitate şi politică externă.
„Acesta este un cutremur politic”, a spus Costin Ciobanu, cercetător la Universitatea Aarhus din Danemarca. „Nimeni nu a prezis acest lucru”.
Alegerile au avut loc într-un context de nemulţumire faţă de status quo, guvernul de coaliţie al lui Ciolacu confruntându-se cu acuzaţii de corupţie şi proastă gestionare, scrie Financial Times.
Georgescu a contestat anterior apartenenţa României la NATO, susţinând că ţara nu a văzut beneficii clare din partea alianţei.
El a criticat, de asemenea, amplasarea unui scut antirachetă în România, în declaraţii care îi fac ecou preşedintelui rus Vladimir Putin.
În 2020, el l-a numit pe Putin unul dintre puţinii „lideri adevăraţi” din lume şi a afirmat că preşedintele rus „îşi iubeşte ţara”.
În perioada în care a fost membru de onoare al AUR, Georgescu a atras o condamnare generalizată pentru că a susţinut foşti lideri români de extremă dreaptă. De asemenea, el s-a referit la dictatorul pro-nazist al României, Ion Antonescu, sub a cărui guvernare au fost ucişi sute de mii de evrei, ca la un „martir”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe