"A fost selectată o firmă pentru furnizarea serviciilor juridice, iar procedurile de expropriere şi lucrările vor începe în perioada imediat următoare", au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX de directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Dorina Tiron.
Casa de avocatură nu a dorit să comenteze informaţia.
Tronsonul Cernavodă-Medgidia va costa 224 milioane euro şi va fi construit de către compania franceză Colas, iar tronsonul Medgidia-Constanţa va fi executat de consorţiul italiano-german Astaldi-Max Boegl pentru 211 milioane euro. Lucrările urmează să fie finalizate în 2011.
Contractele sunt finanţate în proporţie de 71% dintr-un împrumut acordat de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), iar 29% reprezintă contribuţia Guvernului. Valoarea contractelor reprezintă costul execuţiei, TVA şi exproprierile, perioada de garanţie fiind de doi ani.
La începutul lunii iunie, fostul ministru al Transporturilor, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, a acuzat ministerul de resort şi Guvernul că nu încep lucrările la tronsoanele de autostradă Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa, spunând că, în opinia sa, în aceste cazuri nu poate fi vorba de o lipsă de bani, ci de rea-voinţă.