Gandul
Nu toţi sunt cazuri fără rezolvare: unii au ajuns la BC accidental, fără să ştie, iar alţii pentru câţiva euro, şi figurează pe aceeaşi listă cu ceilalţi restanţieri. „Pot fi eligibili pentru un nou credit clienţii cu un număr redus de rate restante, de valori mici şi cu mai puţin de 60 de zile de întârziere, înregistrate mai demult în timp”, a declarat pentru Gândul Lucia Ştefan, director în cadrul Direcţiei Consumer Risc a băncii Raiffeisen. Asta înseamnă să nu fi ratat mai mult de două rate, pentru că la trei scadenţe consecutive, adică peste 60 de zile de întârziere, adio credit!
Citeşte mai multe despre şansele de a contracta un nou credit după ce ai fost înregistrat la Biroul de Credit pe www.gandul.info.