Deşi 50 de businessuri româneşti rulează doar cât cele mai mari cinci firme străine din economie (Petrom, Dacia, Rompetrol, Metro, Orange), antreprenorii români reuşesc să se impună în domenii precum construcţiile, farma sau distribuţia.
Acesta este primul clasament ce îi scoate la iveală pe antreprenorii români care rulează sute de milioane de euro pe o singură companie, însă nu spune nimic despre businessurile unor oameni de afaceri precum fraţii Micula (European Drinks), Marius Cristescu (Bega), George Copos (Ana Holding), Dan Şucu (Mobexpert), Adrian Porumboiu (Comcereal), Ovidiu Tender (Prospecţiuni). Ei controlează grupuri de firme cu afaceri de zeci sau sute de milioane de euro, dar care au rulaje mici pe o singură entitate. Pe de altă parte, topul aduce în prim-plan afaceri controlate de oameni de afaceri mai discreţi precum Alin Niculae (Oscar Downstream), Augustin Oancea (Tinmar-Ind), Baaklini Said, cu cetăţenie română potrivit Registrului Comerţului (Libarom Agri), care au afaceri în jurul a 100 mil. euro pe o singură firmă.
Citeşte mai multe despre topul celor mai mari 50 de companii cu capital privat românesc pe www.zf.ro