Gala ZF 2020: Romanians going global. Topul celor mai valoroase companii din România în 2020
Anul acesta, cele mai valoroase 10 companii din economie sunt evaluate la 33,8 mld. euro (164,6 mld. lei), cu 4,3% mai mult decât în 2019, potrivit calculelor realizate de ZF, în parteneriat cu BT Capital Partners şi compania de evaluare şi consultanţă Veridio.
Din cauza crizei COVID-19, mai multe companii au înregistrat scăderi, Automobile Dacia şi Globalworth chiar ieşind din top 10. Pe de altă parte, companii precum Kaufland România sau Dante Internaţional (eMag), care au câştigat în această criză, şi-au făcut loc în topul celor mai valoroase companii din România.
În acest an, sectorul energetic şi cel de retail (retail online, retail DIY şi retail clasic) se află la egalitate ca număr de reprezentanţi, urmat de bănci, cu două poziţii în top şi IT şi telecom, fiecare cu câte un reprezentant.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Topul celor mai valoroase companii din economie este dominat pentru al doilea an la rând de UiPath. În acest an, unicornul românesc din IT a fost evaluat la 10,5 mld. euro, în creştere cu 72% faţă de 2019. Pe parcursul primelor 13 ediţii ale topului, prima poziţie a fost adjudecată fie de OMV Petrom (unsprezece ani), fie de Hidroelectrica (doi ani).
Companiile care anul trecut ocupau poziţiile doi şi trei au făcut rocadă, anul acesta a doua poziţie fiind adjudecată de Hidroelectrica, cu o valoare de 4,2 mld. euro (20,5 mld. lei), în linie cu evaluarea de anul trecut.
OMV Petrom a trecut anul acesta pe locul 3, cu o evaluare de 3,63 mld. euro (17,7 mld. lei), după o scădere de 26%. Anul trecut OMV Petrom fusese evaluată la 5 mld. euro (23,84 mld. lei).
Pe locul patru a urcat Dante Internaţional (eMag), care până anul acesta nici nu a fost în Top 10, cu o evaluare de 2,63 mld. euro (12,8 mld. lei), după o creştere de 160% faţă de 2019. Anul trecut locul patru a fost obţinut de Romgaz.
Pe locul cinci se află Dedeman, un business antreprenorial românesc, care anul acesta este evaluat la 2,45 mld. euro (11,95 mld. lei), în creştere cu 22% faţă de anul trecut. În 2019, poziţia 5 era ocupată de Banca Transilvania, iar Dedeman se situa pe locul 10.
Anul acesta, Banca Transilvania a coborât o poziţie şi ocupă locul 6 , cu o evaluare de 2,22 mld. euro (10,84 mld. lei), în scădere cu 13% faţă de anul trecut. În 2019, pe poziţia 6 era Automobile Dacia, companie care anul acesta a părăsit topul.
Pe locul 7 se află Kaufland România, încă o companie nouă în top. Kaufland a fost evaluată la 2,14 mld. euro (10,46 mld. lei), în creştere cu 19%. Anul trecut, poziţia a şaptea era ocupată de BCR, care anul acesta a trecut pe locul 9.
Locul 8 în clasament este ocupat de Romgaz, care după o scădere de 30% a ajuns la o evaluare de 2,03 mld. euro (9,92 mld. lei). În 2019, pe locul 8 se afla BRD.
Pe poziţia a 9-a se află BCR, cu o evaluare de 1,98 mld. euro (9,66 mld. lei), în scădere cu 16%. Anul trecut, pe locul 9 se afla Globalworth, companie care anul acesta a ieşit din top 10.
Pe locul 10 este Orange România, cu o evaluare de 1,96 mld. euro (9,55 mld. lei), în creştere cu 9%.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO