TOPUL COMISIOANELOR: Ce taxe iau băncile pentru administrarea unui cont curent, interogarea soldului şi retragerea de numerar

Cele mai mari costuri lunare de administrare a unui cont curent sunt percepute în România de către UniCredit Ţiriac Bank, de 7,5 lei, urmată de OTP Bank, cu 5 lei, în timp ce Banca Transilvania şi Marfin Bank nu taxează clienţii pentru acest serviciu, potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei.

Urmărește
39416 afișări
Imaginea articolului TOPUL COMISIOANELOR: Ce taxe iau băncile pentru administrarea unui cont curent, interogarea soldului şi retragerea de numerar

Ce COMISIOANE iau băncile pentru administrarea unui cont curent, interogarea soldului şi retragerea de numerar (Imagine: Shutterstock)

În topul celor mai mari comisioane se regăsesc de asemenea BCR, cu 4,5 lei/lună, şi BRD, cu 0,8 euro (circa 3,55 lei), iar Volksbank, Banca Românească, ProCredit Bank şi Credit Europe Bank se situează pe palierul de mijloc, cu o taxă lunară de 3 lei, reiese din raportul "Evoluţia concurenţei în sectoare cheie - 2014", realizat de Consiliul Concurenţei.

Cele mai mici comisioane, de 2 lei/lună, sunt percepute de ING Bank şi Libra Internet Bank, urmate de Raiffeisen Bank, CEC Bank, Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Banca Comercială Carpatica, cu 2,5 lei/lună, potrivit datelor băncilor preluate de CC în raport.

În ceea ce priveşte taxarea clienţilor pentru interogarea soldului la bancomatele proprii, Libra Bank şi Carpatica au cele mai mari comisioane, de 1 leu pe operaţiune, în timp ce Volksbank, Piraeus, Credit Europe şi Marfin au acest serviciu gratuit, pentru ultimele trei bănci fiind valabil şi în cazul altor bancomate.

Alpha, Banca Românească şi ProCredit taxează clienţii proprii cu 0,5 lei/interogare, iar cele mai multe instituţii de credit au comisionul situat la 0,3 lei. BCR şi BRD au cel mai mic comision în acest caz, de 0,2 lei, respectiv 0,5 euro (circa 0,2 lei).

Pe de altă parte, BRD are cel mai mare comision pentru interogarea soldului la alte bancomate, de 1 euro (circa 4,4 lei), urmată de BCR şi ING Bank cu 2,5 lei fiecare şi Carpatica, cu 1,8 lei/operaţiune. OTP taxează cel mai puţin verificarea soldului la alte bancomate, cu 0,3 lei.

"Pentru retragerea de numerar în lei de la ATM-urile proprii, doar bănci precum Banca Transilvania, ING Bank sau Marfin Bank nu percep comision. Cele mai multe bănci percep un comision de 0,2%, maximul de 0,25% fiind utilizat doar de BCR şi Bancpost", se spune în documentul Concurenţei, pe baza datelor băncilor valabile la 1 octombrie.

În segmentul inferior al comisioanelor se plasează şi CEC Bank, cu 0,1% din suma retrasă de la bancomatele proprii.

În ceea ce priveşte retragerea de numerar de la un ATM din afara reţelei proprii, comisioanele încasate de bănci de la clienţii persoane fizice variază mai mult faţă de situaţia precedentă.

Astfel, primele două bănci din sistemul bancar, respectiv BCR şi BRD, au cele mai ridicate taxe pentru aceste operaţiuni, de 1% plus 6 lei pentru o tranzacţie în cazul BCR şi de 1% plus 4 lei în cazul BRD. Cele mai multe bănci se încadrează într-un tarif de 0,5% plus 2,5 lei, dar sunt şi niveluri ceva mai ridicate, de 0,5% plus 3,5 lei la CEC Bank, 0,75% plus 2,5 lei la Libra Bank, 1% în cazul Raiffeisen (dar minim 2,5 euro) şi 1% plus 2,5 lei la UniCredit şi Marfin.

Consiliul Concurenţei notează în raport că, în Romania, comisioanele bancare sunt la un nivel foarte ridicat în raport cu celelalte state membre UE. La nivelul anului 2009, spre exemplu, România se situa pe poziţia a patra în topul statelor cu cele mai mari costuri aferente unui cont curent, potrivit unui studiu al Comisiei Europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici