Achiziţia, odată încheiată, ar fi fost cea mai mare preluare a unei companii chineze de un concurent din străinătate.
"Acest fapt arată că statul chinez nu este deschis în a permite achiziţia vreunui brand naţional. Nu este însă o surpriză, în condiţiile în care protecţionismul ia amploare în acest an oriunde în lume", a declarat Jeffery Lau, analist la Polaris Capital.
Ministerul chinez pentru Comerţ consideră că tranzacţia ar fi afectat competiţia.
"Situaţia ar putea avea efecte secundare pentru alte companii care investesc în China, dar şi pentru investitorii chinezi din străinătate", a afirmat Lawrence Chor, analist la Taifook Securities din Hong Kong.
Refuzul autorităţilor de la Beijing intervine în contextul în care Australia analizează posibilitatea ca o serie de companii de stat chineze să facă trei investiţii masive în sectorul minier australian.
Anul trecut, firma americană de private equity Carlyle Group a renunţat la achiziţia celui mai mare producător de echipamente de construcţii din China, Xugong, din cauza obstacolelor birocratice.