Ea susţine că educaţia financiară a copiilor ar trebui să înceapă încă din clasele primare. Daniela Şerban afirmă că doar 29% dintre familii economisesc pentru copiii lor, sub media mondială de 34%.
Banii românilor este tema centrală a programului politic al candidatei Daniela Şerban.
Discutăm cu Daniela Şerban despre soluţiile cum ar putea fi aceştia angrenaţi în economia reală, joi, într-o ediţie LIVE la mediafax.ro.
Despre Daniela Şerban
S-a născut în anii ‘80, într-o familie de medici. De profesie economist, Daniela are aproape 15 ani experienţă în piaţa de capital, la Bursa de Valori Bucureşti, în media, ca jurnalist la The Money Channel, şi în consultanţă.
În activitatea profesională din ultimii 10 ani a coordonat campanii de educaţie financiară din ţară şi a comunicat în numele unor industrii din România. La Bursa de Valori Bucureşti a coordonat proiectul care viza intrarea bursei de valori în categoria pieţelor emergente.
Ea a iniţiat şi conduce Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), la care sunt membre unele dintre cele mai mari companii listate la bursa din România. Predă cursul de Pieţe financiare la ASE Bucureşti. Din vara anului 2019 este student doctorand bursier în Finanţe la Academia de Studii Economice.