Prima pagină » Economic » Tot mai mulţi turişti merg în restaurantele de la munte cu alcool „în sacoşă”, se plâng bucătarii şi cofetarii

Tot mai mulţi turişti merg în restaurantele de la munte cu alcool „în sacoşă”, se plâng bucătarii şi cofetarii

Aproape 10% dintre turiştii români care iau masa în restaurantele de la munte vin cu băuturile alcoolice "în sacoşă", pentru a plăti mai puţin pentru o masă, potrivit Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România.
Tot mai mulţi turişti merg în restaurantele de la munte cu alcool
Liviu Iancu
15 apr. 2015, 13:28, Economic

„În ultimul an, din cauza puterii scăzute de cumpărare a populaţiei, a crescut numărul românilor care merg în restaurantele din staţiuni cu băuturi alcoolice în sacoşă. Vinul din alimentară e de cel puţin două ori mai ieftin decât cel din restaurant, iar oamenii încearcă să facă economie”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ştefan Bercea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România şi proprietarul restaurantului Cabana Vânătorilor din Predeal.

El a explicat că la restaurantul pe care îl conduce se percepe o aşa numită „taxă de dop” de 25 de lei pentru o sticlă de băutură adusă din afară.

Mulţi dintre turişti, spune Bercea, încearcă să evite această taxă şi ţin sticlele de alcool sub masă.

„Am avut o situaţie inedită cu nişte turişti din Republica Moldova, care au venit pentru Crăciunul pe rit vechi şi ne-au rugat să le permitem să desfacă două şampanii. Le-am spus de taxa de dop, moment în care ei s-au dus la maşini – erau veniţi cu două Mercedes ML – au desfăcut afară cele două şampanii şi le-au turnat într-o sticlă de plastic de apă minerală. Au venit în restaurant cu o singură sticlă, cea de plastic, şi au plătit o singură taxă de dop pentru cele două şampanii”, a povestit Bercea.

Preşedintele Asociaţiei Bucătarilor a mai spus că majoritatea celor care vin cu băutura de afară au între 45 şi 55 de ani şi consumă la restaurant ciorbă şi carne de pui.