Total plăteşte patru miliarde de dolari pentru o participaţie de 12% la grupul rus Novatek

Grupul francez Total, al treilea mare producător de petrol din Europa, a convenit preluarea unei participaţii de 12% la grupul rus Novatek, pentru circa patru miliarde de dolari, şi se va implica în proiectul de gaze naturale lichefiate Yamal din regiunea arctică, transmite Bloomberg.

Urmărește
9 afișări

"Este o afacere bună, cu mare potenţial", a declarat premierul rus Vladimir Putin, după semnarea acordului de către şefii Total şi Novatek.

Total intenţionează să îşi majoreze participaţia la compania rusă la 19,4%, în decurs de trei ani.

Acţiunile Novatek au urcat cu 5,9% la bursa din Moscova, în urma informaţiilor, dar avansul a încetinit ulterior la 0,5%, la 366,68 ruble pe unitate. Titlurile Total au crescut la Paris cu 2%, la 44,22 euro pe unitate.

Producătorii mondiali de petrol sunt interesaţi să se implice în activităţi din Rusia pentru majorarea rezervelor, din cauza tensiunilor din nordul Africii şi Orientul Mijlociu.

Rusia, cel mai mare producător de energie la nivel mondial, are nevoie de experienţa companiilor străine pentru dezvoltarea de proiecte în regiuni izolate, unde condiţiile sunt dificile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici