Nokia lansează în noiembrie modelele Lumia 920 şi 820. Ce preţuri vor avea telefoanele
Astfel, modelul Lumia 920 al producătorului finlandez va avea un preţ de 599 de euro, în timp ce varianta Lumia 820 va costa 499 de euro.
Opertorii italieni Telecom Italia, Vodafone, 3 Italia şi Wind Telecommunicazioni vor oferi modelele de la mijlocul lunii noiembrie, iar TeliaSonera, cel mai mare operator suedez, va comercializa noile telefoane mobile – smartphone-uri din 12 noiembrie, potrivit unui comunicat al Nokia, citat de Bloomberg.
Preţurile din Suedia sau de pe alte pieţe nu au fost precizate, însă vor fi probabil apropiate de cele din Italia.
Preţurile precizate se referă la cumpărarea „la liber” a telefoanelor, fără eventuale subvenţii din partea operatorilor în schimbul contractării unui abonament pe termen lung.
Astfel, Nokia pare că va reuşi să aducă pe piaţă smartphone-urile Nokia cu Windows Phone 8 la timp pentru sezonul cumpărăturilor de iarnă.
Cele două modele au fost prezentate pe 5 septembrie de Nokia şi Microsoft şi au fost bine primite de analişti şi bloggeri, însă absenţa unor informaţii privind calendarul de apariţie pe piaţă, operatorii parteneri şi preţurile a dezamăgit atât potenţialii clienţi, cât şi pe acţionarii companiei finlandeze.
Surse apropiate situaţiei au afirmat vineri pentru Bloomberg că Nokia se apropie de încheierea unor acorduri cu operatori telecom şi retaileri din Europa şi Australia pentru a aduce noile Lumia în magazine.