Traian Panait este noul director general interimar al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, pentru 4 luni

Publicat: 04 10. 2018, 12:59
Actualizat: 02 01. 2021, 15:05

„Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), reunit joi, 4 octombrie 2018, l-a desemnat în funcţia de Director General al CNAB pe domnul Traian Panait, cu un mandat provizoriu de 4 luni”, anunţă un comunicat al companiei.

Potrivit CNAB Traian Panait, în vârstă de 64 de ani, este licenţiat al Facultăţii de Transporturi a Institutului Politehnic din Bucureşti, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcţii de conducere în cadrul Ministerul Transporturilor. De asemenea, în perioada 2002-2004, Traian Panait a fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, pe probleme de transporturi.

Dan Baciu, directorul Companiei de Aeroporturi Bucureşti a înaintat miercuri cererea de renunţare a contractului de mandat, urmând să asigure interimatul pentru următoarele 30 de zile, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.